Modifica setarile cookie
Toate categoriile

PSD Iași îl atacă pe Bănicioiu: ”Niciun moment nu a făcut cinste organizaţiei de la Iaşi”

Nicolae Bănicioiu nu a făcut niciodată cinste organizaţiei PSD Iaşi, pe listele căreia a ajuns deputat, se arată într-un comunicat al PSD Iaşi.

"În ceea ce priveşte decizia domnului Nicolae Bănicioiu, ales deputat pe listele PSD Iaşi şi care a anunţat că părăseşte corabia PSD, se impun câteva clarificări. Nu ne face plăcere să o spunem, dar niciun moment nu a făcut cinste organizaţiei de la Iaşi.

Nu a participat la nicio şedinţă internă şi nu a demarat sau susţinut niciun proiect pentru judeţul Iaşi. Am încercat, în permanenţă, să rezolvăm intern aceste aspecte şi am crezut în conectarea acestuia, la un moment dat, la proiectele Iaşiului, îndeosebi la cele care priveau sistemul de sănătate. Trebuie să o spunem acum, clar şi răspicat, că domnul Bănicioiu a fost animat doar de dorinţa de a obţine statutul de parlamentar. De altfel, a şi apărut pe listele PSD Iaşi doar pentru că a fost şi este prietenul lui Mihai Chirica, preşedintele de organizaţie de atunci şi al lui Victor Ponta", se arată în comunicatul PSD, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, PSD reprezintă, conform votului dat de români în 2016, cel mai puternic partid politic din România.

"Suntem convinşi că niciunul dintre aceste atacuri nu va reuşi să destabilizeze familia social-democrată şi nici unitatea acesteia. Programul de guvernare al PSD trebuie dus la capăt, până în 2020", precizează sursa citată.

Citește și
Adrian Năstase
Adrian Năstase, despre calitățile unui premier în România: cultură generală, capacitatea de a dialoga

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult