Modifica setarile cookie
Toate categoriile

PSD Iași ar putea forma o majoritate cu PNL sau USR în Consiliul Local: „Suntem dispuși”

PSD Iaşi anunţă că va discuta atât cu PNL, cât şi cu USR PLUS posibilitatea formării unei majorităţi în Consiliul Local, social-democraţii apreciind că municipiul trebuie guvernat şi că viitorul Iaşiului nu poate fi „jucat la ruletă".

 

Conducerea PSD Iaşi susţine, duminică, într-un comunicat de presă, că social-democraţii sunt dispuşi să asigure o majoritate în Consiliul Local, alături de oricare dintre cele două formaţiuni politice de dreapta, respectiv PNL şi USR PLUS, transmite News.ro.

„Mihai Chirica ştie că noi, social-democraţii, am contribuit major la dezvoltarea IaşIului în ultimii 10-15 ani şi avem expertiza necesară să continuăm proiectele deja începute din mandatele anterioare. Îi anunţăm şi pe colegii de la USR-PLUS că suntem dispuşi să votăm în Consiliul Local demiterea fostului social-democrat Gabriel Harabagiu, actual city-manager. În concluzie, conducerea PSD Iaşi va deschide discuţiile cu PNL şi USR PLUS. Este o invitaţie publică la dialog onest şi constructiv pentru deblocarea acestei situaţii de criză. Municipiul Iaşi trebuie să fie guvernat, iar PSD Iaşi îşi exprimă disponibilitatea de a fi parte a soluţiei”, se arată în comunicatul PSD Iaşi.

Pe de altă parte, conducerea PSD Iaşi afirmă că discuţiile dintre PNL şi USR-PLUS pentru formarea unei majorităţi în Consiliul Local au căpătat accente groteşti şi că „miştoul, ironia ieftină, derizoriul, atacul la persoană au luat locul negocierilor responsabile".

Citește și
Marcel Ciolacu negociază cu parlamentarii AUR și ai minorităților. ”Sunt şi proşti, sunt şi hoţi şi mincinoşi”
Marcel Ciolacu caută sprijin pentru o moțiune PSD la AUR și minorități. ”Sunt şi proşti, sunt şi hoţi şi mincinoşi”

PSD Iaşi consideră totodată că „politicieni mărunţi, cu scopuri meschine", blochează funcţionalitatea Primăriei, punând în pericol dezvoltarea Iaşiului.

„Liderii PNL şi USR-PLUS de la Iaşi vorbesc doar despre funcţii şi persoane, despre sinecuri şi favoruri. Iaşiul şi ieşenii, interesele oraşului şi marile sale proiecte nu se află pe agenda publică a PNL, USR, PLUS. Practic, aceşti politicieni, veseli iresponsabili, joacă la ruletă viitorul Iaşiului", adaugă conducerea PSD Iaşi.

Filiala ieşeană a PNL a cerut, sâmbătă, USR PLUS să spună „ferm" dacă doreşte să participe la guvernarea locală, primarul Mihai Chirica avertizând că nu va mai exista nicio negociere după 15 aprilie, când consilierii locali încep dezbaterea bugetului local.

Primarul Mihai Chirica, totodată şeful filialei municipale PNL Iaşi, a declarat că în 31 martie este programată o şedinţă de Consiliu Local şi că vrea demararea urgentă a negocierilor între liberali şi USR PLUS pentru a decide formula colaborării locale.

Negocierile dintre PNL şi USR PLUS sunt în prezent blocate la Iaşi, iar în Consiliul Local nu există încă o majoritate politică. Edilul Mihai Chirica a invitat din nou USR PLUS la negocieri, după ce prima rundă de discuţii, din urmă cu două săptămâni, a eşuat, liderii USR PLUS reclamând lipsa de la negocieri a liderului PNL Iaşi, Costel Alexe.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult