PSD Bucureşti i-a retras sprijinul politic lui Bădulescu, viceprimarul Capitalei
"Astăzi, în şedinţa comitetului executiv al PSD Bucureşti, s-a decis retragerea sprijinului politic pentru colegul nostru. (...)
Decizia a fost luată cu o majoritate extrem de mare, am avut doar cinci abţineri, deci, niciun vot împotriva acestei propuneri. Noi chiar l-am rugat pe domnul Bădulescu, inclusiv în momentul în care a început şedinţa, l-am sunat de faţă cu toţi colegii, ca să mă asigur că vine la această şedinţă şi să-şi susţină punctul de vedere, dacă are ceva de spus privind această propunere de retragere a sprijinului politic. Bineînţeles că domnul Bădulescu nu s-a prezentat, ba, mai mult decât atât, a formulat (...) o notificare prin care ne reproşa că nu l-am primit la această şedinţă", a spus Mutu, potrivit Agerpres.
El a precizat că joi va fi emisă o rezoluţie din partea PSD Bucureşti, care va fi pusă în aplicare în CGMB de către liderul de grup al consilierilor generali social-democraţi.
Mutu a explicat în ce constă procedura de revocare din funcţie a viceprimarului.
"Se face propunerea de revocare din funcţia de viceprimar în baza rezoluţiei emise de PSD, această propunere poate fi introdusă pe ordinea de zi de primar şi mă aştept să nu o facă şi atunci o vom face prin intermediul unei treimi din numărul de consilieri generali şi vom duce la îndeplinire această rezoluţie cu votul a două treimi din consilierii generali. Propunerea pentru susţinerea unui nou viceprimar se va face ulterior, printr-o decizie a biroului permanent al municipiului Bucureşti PSD, după consultările cu organizaţiile de sector", a spus el.
Potrivit lui Mutu, PSD Bucureşti a luat decizia retragerii sprijinului politic lui Bădulescu pentru că nu înţelege că a fi membru de partid înseamnă respectarea deciziilor unei majorităţi din formaţiunea politică.
"Aurelian Bădulescu nu înţelege că a fi membru de partid înseamnă în primul rând să respecţi nişte decizii ale unei majorităţi exprimate în interiorul partidului şi cel mai important lucru e să-ţi respecţi colegii de partid. Domnul Aurelian Bădulescu nu numai că nu a respectat deciziile majorităţii din partid, ci a ales şi varianta şi formula de a promova mesaje defăimătoare la adresa colegilor noştri", a afirmat el.
El a subliniat că PSD nu promovează "atitudinea de vagabond" în Consiliul General sau local şi în general vorbind. Mutu a menţionat că atunci când un reprezentant al PSD adresează cuvinte jignitoare cuiva, indiferent că este din opoziţie, deja depăşeşte orice limită.
"Îi transmit un mesaj (lui Bădulescu - n.r.): să se potolească, să-şi revină, dacă vrea să fie membru al acestui partid, să aibă o atitudine constructivă şi dacă va dovedi în perioada următoare că e capabil şi îşi revine din toată nebunia în care se află acum, nu avem niciun fel de problemă să construim alături de dânsul, altfel, riscă să fie exclus din partid", a spus Mutu.
Întrebat ce părere are referitor la faptul că Bădulescu a declarat pentru un post de televiziune că a minţit procurorii în legătură cu protestul din 10 august 2018, Mutu a afirmat: "Dacă a minţit, răspunde penal (...). Să meargă să spună adevărul, că asta e singura variantă".
Într-o intervenţie telefonică miercuri la Realitatea TV, Bădulescu s-a arătat nemulţumit că este "dat afară ca o măsea" pentru că l-a făcut "trompetă" pe Codrin Ştefănescu.
"Dacă îi spui lui Codrin Ştefănescu 'trompetă' şi munceşti atâţia ani şi eşti în partidul ăsta, eşti dat ca o măsea afară doar că ţi-ai permis să-i spui 'trompetă' unui om, în condiţiile în care el te-a făcut 'golan'", a declarat Bădulescu.
Întrebat dacă se va duce la parchet să îşi schimbe declaraţia privind protestul din 10 august, el a răspuns că trebuie să-l cheme parchetul.
"O să mă cheme parchetul şi o să spună: 'Domnule Bădulescu, ai spus că ai minţit. Ia pixul şi hârtia şi să vedem ce trebuie să îndreptăm aici'", a spus Bădulescu.
Chestionat ce i s-a cerut să spună de la partid despre protestul din 10 august, Bădulescu a refuzat să intre pe această tematică.
"Nu vreau să intru pe această temă, în schimb, vreau să spun că mi s-a cerut de la partid, în nenumărate rânduri, în schimbul unor foloase privind funcţii sau numirea altor persoane în funcţii, să o las pe Gabriela Firea, să schimb majoritatea în CGMB şi să folosesc armele pe care le am în susţinerile şi ieşirile mele publice împotriva Gabrielei Firea, pentru că aceasta creşte în notorietate. (...) Asta e democraţia anului 2019. (...) Eu nu am nevoie de funcţii", a declarat Bădulescu.
Conform realitatea.net, Bădulescu a susţinut că s-a enervat când s-a dus la şedinţa la care i se hotăra soarta şi nu a fost lăsat să intre.
"E o golănie. (...) E o execuţie de tip mafiot, fără a putea spune ce am de spus. Am minţit la Parchet. Recunosc că am minţit la Parchet şi mă pun la dispoziţia organelor de anchetă. Am minţit în legătură cu mitingul din 10 august 2018", a afirmat Bădulescu.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Agerpres
Etichete: viceprimar , Aurelian Bădulescu , PSD București , gabriel mutu
Dată publicare: 31-01-2019 14:03