Modifica setarile cookie
Toate categoriile

PSD a decis să nu se mai dezbată moţiunea de cenzură în Parlament înainte de o hotărâre a CCR

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, marţi, să nu se mai dezbată moţiunea de cenzură în Parlament înainte de o decizie a Curţii Constituţionale, a anunţat liderul deputaţilor social-democraţi, Alfred Simonis.

"Legat de moţiunea de cenzură, decizia Consiliului Politic Naţional a fost aceea de a nu mai dezbate această moţiune înainte de o decizie a Curţii Constituţionale pentru că, ştiţi foarte bine, a fost depusă în sesiune extraordinară şi trecerea ei, dezbaterea ei în sesiune ordinară ar putea să aibă elemente de neconstituţionalitate. Prin urmare, nu se mai dezbate în perioada următoare până la o decizie a Curţii Constituţionale moţiunea de cenzură", a precizat Simonis, după şedinţa conducerii PSD.

El a spus că, în acest moment, este prea devreme ca PSD să aibă în vedere iniţierea unei alte moţiuni de cenzură.

"Suntem la o zi distanţă de confirmarea majorităţii pe care PNL cu USR, PMP şi UDMR şi cu alte grupuri parlamentare au demonstrat-o în Parlamentul României. Cred că e prea devreme să discutăm în acest moment de o altă moţiune de cenzură", a adăugat Simonis.

Luni, şedinţa Parlamentului în care trebuia dezbătută şi votată moţiunea de cenzură nu a putut să aibă loc din lipsa cvorumului. În urma apelului nominal, doar 226 de parlamentari au fost la şedinţă, fiind necesară prezenţa a 233 de deputaţi şi senatori.

Citește și
Marcel Ciolacu
Ciolacu, nervos, după eșecul moțiunii: "Toţi trădătorii, toţi fripturiştii, toţi combinagii”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult