Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Alexandru Rafila, pe lista PSD pentru Camera Deputaţilor. Nelu Tătaru, propus de PNL

Your browser doesn't support HTML5 video.

Două dintre cele mai puternice voci în lupta cu pandemia, Alexandru Rafila şi Nelu Tătaru, s-ar putea regăsi în viitorul Parlament.

Primul se va afla pe listele PSD, iar ministrul Sănătăţii este propus evident de liberali. Pentru alegerile din 6 decembrie, partidele caută oameni cunoscuţi, care să nu fi fost implicaţi politic, dar care să le aducă multe voturi.

Reprezentantul României la OMS ar putea să deschidă lista PSD la Bucureşti pentru Camera Deputaţilor. Social democraţii au invocat nevoia de reformă şi de aceea au decis să invite personalități din afara partidului, iar oamenii care au afectat de-a lungul timpului imaginea partidului sunt îndepărtaţi.

Social-democraţii ar trebui să finalizeze vineri lista pentru parlamentare. Chiar dacă a pierdut primăria Capitalei, prima pe lista de la Senat este Gabriela Firea. Urmează fostul primar de la sectorul 6, Gabriel Mutu, iar în discuţie ar fi şi avocatul Gheorghe Piperea. La Camera Deputaţilor, după Alexandru Rafila, li se va face loc unor primari de sector care n-au mai câştigat mandate, precum Daniel Tudorache sau Daniel Florea.

La PNL, listele sunt ocupate după rezultatul de la alegerile locale. Dar nu e singurul criteriu. Ludovic Orban vrea să introducă pe liste şi miniştri care nu au fost până acum parlamentari precum şefa de la educaţie, Monica Anisie sau cea de la muncă, Violeta Alexandru. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a fost deja promovat de organizaţia Vaslui pe listele pentru Camera Deputaţilor.

Citește și
cross ziare
EXCLUSIV. Alexandru Rafila vine cu o prognoza sumbra: 5.000 de infectari pe zi! Cum ar trebui schimbate restrictiile

USR îşi alege viitori parlamentari prin votul unor delegaţi, validat ulterior de o comisie de etică a partidului. Sunt însă destui care acuza nereguli, ceea ce a întârziat procedurile.

Tensiunile din interiorul partidelor sunt determinate şi de locul pe lista al fiecărui nominalizat deoarce doar primii clasaţi au şanse sigure de reuşită. Alegerile parlamentare sunt programate în 6 decembrie.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult