Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Primele nume de miniştri discutate în PSD. Cine ar prelua şefia Camerei Deputaţilor

Liderii PSD au pus pe masă la discuţiile cu liberalii mai multe variante de împărţire a funcţiilor într-o guvernare cu PNL.

Social-democraţii vor merge la Cotroceni cu propunerea ca Marcel Ciolacu să fie desemnat prim-ministru, în condiţiile în care PSD este cel mai mare partid parlamentar, însă cei din PSD sunt, în cea mai mare parte, convinşi că aceasttă varianta are şanse foarte mici de reuşită, motiv pentru care este luată în calcul şi situaţia în care Ciolacu să fie preşedinte al Camerei şi PSD să deţină o funcţie de vicepremier care i-ar reveni lui Vasile Dîncu.

În cazul în care preşedintele Klaus Iohannis îl va desemna premier pe Marcel Ciolacu, liderii PSD i-au propus lui Florin Cîţu să fie vicepremier şi ministru de Finanţe. “Să fim realişti, sunt slabe şanse ca Iohannis să pună premier PSD. Noi ne aşteptăm ca preşedintele să insiste cu Ciucă”, susţine unul dintre vicepreşedinţii PSD pentru News.ro. În cazul în care preşedintele Klaus Iohannis îl va desemna premier pe Nicolae Ciucă, PSD vrea vicepremierul şi Ministerul de Finanţe. Favorit pentru această funcţie ar fi Vasile Dîncu, preşedintele Consiliului Naţional al PSD. De asemenea, Dîncu ar putea prelua şi Ministerul Culturii. La Ministerul de Finanţe, a fost discutat un singur nume în partid: viceguvernatorul BNR Leonard Badea. Dacă guvernul va fi condus de Nicolae Ciucă, preşedintele PSD Marcel Ciolacu va prelua şefia Camerei Deputaţilor, în timp ce Florin Cîţu va fi preşedintele Senatului, al doilea om în stat. Actualul preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, este favorit pentru Ministerul Transporturilor, susţin sursele citate. Pe lângă Finanţe, Transporturi şi Cultură, PSD îşi doreşte ministerul Muncii, pentru Gabriela Firea, ministerul Sănătăţii, pentru Alexandru Rafila, şi ministerul Agriculturii, pentru Paul Stănescu. Întrebat, la Profit News, ce şanse sunt pentru un guvern PSD-PNL, vicepreşedintele liberal Pavel Popescu a răspuns: “Sunt 70% şanse pentru un guvern cu PSD şi 30% şanse pentru un guvern cu USR”. O primă întâlnire PSD-PNL a avut loc joi, ambele părţi lăsând să se înţeleagă că sunt şanse mari pentru o colaborare la nivel guvernamental. După întâlnire, preşedintele PSD Marcel Ciolacu a ţinut să precizeze că nu au fost discuţii despre nume, ci despre reforme şi principii de guvernare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult