Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Voiculescu, despre tragedia de la spitalul Babeș: ”Avem indicații că defecțiunea este dinăuntrul TIR-ului”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, marţi, că a solicitat DSP Bucureşti avizul de funcţionare al Unităţii Mobile de Terapie Intensivă de la Spitalul "Victor Babeş", iar acesta arată că respectă normele.

Ministrul a declarat că acest aviz a fost emis în 9 aprilie şi că acesta indică respectarea criteriilor legale.

El a anunţat că reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale vor face parte din echipa de anchetă, coordonată de Parchet, care cercetează incidentul produs luni la Spitalul "Victor Babeş".

"Ştim deja că sistemul sanitar este suprasolicitat, că oamenii sunt cu siguranţă obosiţi, echipamentele sunt la limită, dar niciuna dintre acestea nu justifică o tragedie. Am solicitat astăzi la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti avizul de funcţionare al Unităţii Mobile de Terapie Intensivă. Direcţia de Sănătate Publică a eliberat în data de 9 aprilie avizul de funcţionare cu caracter temporar pe perioada stării de alertă, la fel ca în alte cazuri. Din punctul de vedere al raportului DSP, în urma evaluării documentaţiei şi a expertizării, Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă respectă normele de igienă şi de sănătate publică", a afirmat Voiculescu într-o conferință de presă.

Ministrul a mai precizat că a solicitat Direcţiilor de sănătate publică să îi prezinte toate avizele de funcţionare ale Unităţilor Mobile de Terapie Intensivă.

Citește și
Kelemen Hunor
Kelemen Hunor i-a luat apărarea lui Vlad Voiculescu: „Am încredere că este în stare să gestioneze această situaţie”
După ora 18:00 a fost confirmată problema de la Victor Babeş

 

Voiculescu a mai declarat că a aflat despre decesul celor trei persoane de la Spitalul "Victor Babeş" din Capitală, luni la ora 18:00, el precizând că, din informaţiile pe care le are, în TIR-ul ATI "toate ventilatoarele s-au oprit dintr-o dată".

"După ora 18:00 a fost confirmată problema de la 'Victor Babeş'. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să sun la alte spitale pentru a mă asigura că există locuri unde pacienţii să fie transferaţi, după care, undeva între 18:30 şi 19:00, am ajuns la spital", a spus ministrul Sănătăţii.

"Prioritatea a fost să găsim locuri pentru pacienţi", a subliniat el.

Vlad Voiculescu a precizat că a vorbit, luni, după ora 18:00, cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

"Cu domnul Arafat am vorbit imediat după ora 18:00, iar la spital procedurile sunt destul de clare - mai întâi se încearcă salvarea pacienţilor, transferul pacienţilor, (...) după care, fiind vorba de decesul unor persoane, trebuie anunţată poliţia. (...) Am întrebat, odată ce am ajuns acolo, dacă Poliţia fusese anunţată. Nu mi-a fost confirmat acest lucru, aşa încât am rugat ca Poliţia să fie anunţată şi, de asemenea, aparţinătorii să fie anunţaţi imediat", a mai spus ministrul.

Potrivit acestuia, în cazul de la "Victor Babeş" există "indicaţii că defecţiunea este dinăuntrul TIR-ului", dar nu se poate şti cu siguranţă acest lucru.

"Ce ştiu este că toate ventilatoarele s-au oprit dintr-o dată. Din explicaţiile pe care le-am primit de la domnul doctor Arafat, (...) ştim că a fost o problemă care ţine de presiunea oxigenului şi asta ar fi dus sau ar fi putut duce la oprirea tuturor ventilatoarelor", a afirmat Vlad Voiculescu.

Voiculescu, despre conferința de presă de luni seara: ”Dacă m-ar fi invitat, aş fi mers”

 

De asemenea, ministrul a fost întrebat de jurnaliști de ce nu a fost prezent conferinţa de luni seara, organizată de premierul Florin Cîţu şi de secretarul de stat Raed Arafat.

”Cred că premierul l-a invitat pe doctorul Arafat la conferinţa de presă pentru ca este cel care e direct implicat în operarea acestei unităţi mobile de terapie intensivă. Dacă m-ar fi invitat, aş fi mers. Cred că explicaţiile de ieri au fost mai mult decât binevenite”, a spus Voiculescu.

Declarațiile ministrului Sănătății au fost transmise LIVE pe pagina de Facebook a Știrilor Pro TV.

Sinteza declarațiilor - LIVE TEXT:

- Știm că sistemul e suprasolicitat, dar asta nu justifică o tragedie.

- Am solicitat la DSP București avizul de funcționare. A fost dat pe 9 aprilie.

- Ora a fost precizată aseară, după ora 18. Undeva între 18.30-19 am ajuns la spital.

- Prioritatea a fost să găsim locuri pentru pacienți. Am întrebat dacă poliția a fost anunțată și familiile pacienților sunt de asemenea informați urgent.

- Cu domnul doctor Arafat am vorbit de asemenea imediat după ora 18.00.

- Eu am aflat de incident în jur de ora 18.00.

Secretar de stat Monica Althamer:

- Ministrul a solicitat să fie anunțată poliția în momentul în care a aflat că nu fusese făcut acest lucru.

Ministrul Vlad Voiculescu:

- De ce n-am dat un comunicat de presă? Esențial în acele momente este să ajuți. După care a doua prioritate este să anunți organele, în speță poliția, iar apoi un comunicat de presă.

- Avem indicații că defecțiunea este dinăuntrul TIR-ului, dar nu putem fi siguri. Din explicațiile date de domnul doctor Arafat știm că a fost o problemă care a ținut de presiunea oxigenului, iar asta ar fi putut duce la oprirea tuturor ventilatoarelor.

- Cred că premierul l-a invitat pe domnul Arafat la conferința de presă pentru a comunica, să ofere toate detaliile tehnice. Dacă m-ar fi invitat aș fi mers, dar înțeleg motivele pentru care a fost domnul Arafat.

Tragedia de la spitalul Victor Babeș

 

Încă o tragedie zguduie sistemul de sănătate de la noi. După episoadele cutremurătoare de la Piatra Neamț și de la Institutul Matei Balș, acum la Spitalul Victor Babeș din Capitală au murit oameni nevinovați.

Trei pacienți infectați cu SARS-COV2 s-au stins luni după-amiază în urma unei defecțiuni a Unității Mobile de Terapie Intensivă din curtea instituției. Alți cinci bolnavi, internați și ei acolo, au fost salvați și transferați în stare gravă.

8 pacienți erau internați în TIR-ul de Terapie Mobila de la Spitalul Victor Babeș când s-a produs incidentul. 3 dintre ei, care erau intubați și ventilați mecanic, nu au mai putut fi salvați.

Ceilalți au fost resuscitați de doctori până când au sosit ambulantele. Doar unul a avut loc într-o secție internă de Terapie Intensivă. Alți doi au fost transferat la Spitalul Bagdasar Arseni, unul la ROL2 și altul la Floreasca.

Starea acestor bolnavi este gravă, spun medicii, pentru că, deși nu erau intubați, erau conectați la oxigen.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult