Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Primarii din București care au pierdut alegerile au cumpărat de urgență distrugătoare de documente

Înainte și după alegerile locale, primăriile din Capitală s-au grăbit să cumpere tocătoare de documente cât mai performante, prin instituțiile subordonate. Este vorba despre instituții conduse, în mare parte, de primari care au pierdut alegerile.

Primăria Capitalei a cumpărat pe 1 octombrie un distrugător de documente în valoare de 33.000 de lei. Achiziția a fost făcută prin intermediul Companiei Municipale de Consolidări, subordonată instituției conduse atunci de Gabriela Firea, potrivit Newsweek.ro.

Și Primăria Sectorului 1 a cumpărat tocătoare de documente, în valoare de 5.900 de lei. Achiziția a fost făcută în luna august, prin Centrul Caraiaman, o instituție de îngrijire a persoanelor vârstnice.

Potrivit site-ului Buletin de București, și primăria Sectorului 5 a cumpărat, din martie în august, trei tocătoare de documente, în valoare totală de 6.000 de lei.

De asemenea, direcția de taxe a Sectorului 3 a achiziționat pe 29 septembrie, la două zile după alegeri, un tocător ultraperformant, de 3.000 de euro.

Citește și
Nicusor Dan
Când va fi învestit în funcție primarul general ales al Capitalei, Nicușor Dan: „O să fie niște probleme grele”

Atât Gabriela Firea, cât și primarii de la Sectoarele 1 și 5, Dan Tudorache și Daniel Florea, care au candidat din partea PSD, nu au reușit să câștige noi mandate în urma scrutinului din 27 noiembrie. Singura excepție este la Sectorul 3, unde Rober Negoiță a câștigat un nou mandat de primar.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult