Prima şedinţă de BEx PNL în noua componenţă. Ar urma să se discute despre şefia Camerei Deputaților
Preşedintele PNL, premierul Florin Cîţu, a declarat că în şedinţa BEx de marţi vor fi discutate toate variantele privind şefia Camerei Deputaţilor, după demisia din această funcţie a lui Ludovic Orban.
"Mâine în BEx vom discuta toate variantele şi vom vedea care este cea mai bună variantă pentru PNL", a afirmat luni Florin Cîţu.
Fostul lider al PNL Ludovic Orban a anunţat că îşi trimite demisia de la şefia Camerei, la noua conducere a partidului, pentru ca aceasta să o poată înainta atunci când va exista posibilitatea refacerii majorităţii, astfel încât să existe garanţia că funcţia va rămâne la liberali.
"Demisia mea nu este la dispoziţia preşedintelui PNL pe o perioada nelimitată. În cazul în care în termen de 15 zile ea nu va fi depusă la Camera Deputaţilor, (...) îmi voi depune eu personal demisia. Am anunţat această decizie, este irevocabilă", a precizat luni Ludovic Orban.