Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Prim-vicepreședintele PNL Rareş Bogdan: ”Noi nu suntem mulţumiţi de Nicuşor Dan”

Prim-vicepreședintele PNL Rareş Bogdan afirmă că liberalii nu sunt mulţumiţi de activitatea primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan şi de modul în care este administrat Bucureştiul, care a devenit un oraş ”haotic”.  

”Spun din start că vom avea o analiză extrem de serioasă. Noi nu suntem mulţumiţi de Nicuşor Dan. Am sperat că venirea lui din societatea civilă îl va face un primar care să-şi înţeleagă menirea. Din păcate, noi avem doar un primar din 7 că aşa s-a negociat la vremea respectivă, nu mă mai uit în spate să spun cine a greşit şi au cum a greşit şi sigur că Partidul Naţional Liberal va lua o decizie în ceea ce îl priveşte pe Nicuşor Dan. Astăzi noi nu suntem mulţumiţi de modul cum e administrat Bucureştiul”, a declarat Rareş Bogdan la Realitatea Plus, potrivit News.ro. Europarlamentarul este de părere că Bucureşti este un oraş haotic şi crede că încrederea de care s-a bucurat actualul edil al Capitalei se apropie de final. ”Ca lucrul să fie extrem de clar, mi se pare că este haotic şi mi se pare că încrederea de care s-a bucurat echipa de acolo se apropie de sfârşit. Deci sau îşi bagă minţile în cap şi înţeleg menirea pentru care conduc un oraş uluitor de 3 milioane de locuitori, şi o spune spun un ardelean da, care iubeşte acest oraş, datorită spiritului său şi datorită acestui melaj cultural, pe care-l are şi spiritului său extraordinar investiţional, deschis, oraşul ăsta are nevoie de nişte oameni care să aibă o viziune. Nicuşor sau înţelege, doarme bine într-o noapte se trezeşte, şi înţelege că nu mai merge să oprească nici investiţii şi în acelaşi timp nici să ne explice că va face, va face, va va face şi au trecut de 2 ani de zile”, a declarat Rareş Bogdan. Liberalul a adăugat că nu îşi doreşte să candideze la postul de primar al Capitalei, dau că liberalii au soluţii. ”Sigur că vom căuta soluţii, PNL are soluţii şi oameni foarte buni. Să ne înţelegem foarte clar, eu nu mi-am dorit să candidez şi nu voi candida, dar asta nu înseamnă că nu voi fi extrem dă critic cu cei care nu-şi fac treaba. Pentru că trăiesc aici, copiii mei, voi trăiesc aici, familia mea trăieşte aici, pentru că văd potenţialul acestui oraş aşa cum văd potenţialul acestei ţări”, a mai spus Rareş Bogdan.

 

Citește și
nicusor dan vlad voiculescu
Nicuşor Dan, despre discuţiile pe tema bugetului Capitalei: Vlad Voiculescu a solicitat noi date tehnice

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult