Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Previziunile lui Băsescu privind alegerile prezidențiale. Cine va fi viitorul președinte

Fostul preşedinte Traian Băsescu crede că Viorica Dăncilă va fi candidatul PSD la alegerile prezidenţiale şi că fi votată de social-democraţi în primul tur, dar acest lucru nu va fi suficient pentru a intra în cel de-al doilea tur.

Băsescu a declarat, luni seară, că Viorica Dăncilă va fi candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, şi nu Gabriela Firea, scrie News.ro.

“Orice casă de sondaje o dă pe Gabriela Firea cu mai multă încredere din partea populaţiei decât pe doamna Dăncilă în momentul de faţă. Pe de altă parte problema este care din cele două are susţinere solidă în partid că degeaba au bucureştenii încredere în primar. Deci degeaba se bucură de încredere dacă nu poate mobiliza partidul. Eu cred că din acest punct de vedere doamna Dăncilă va fi candidatul la prezidenţiale şi nu Gabriela Firea care va rămâne pe toată perioada campaniei pusă în cuier de Dăncilă şi va da din mănuţe şi din guriţă”, a spus Băsescu.

El crede că social-democraţii o vor vota pe Viorica Dăncilă în primul tur al alegerilor, dar acest lucru nu va fi suficient pentru a accede în cel de-al doilea tur.

“Eu cred că PSD-iştii o vor vota pe doamna Dăncilă pentru că e tipul de politician care PSD-iştilor le place: conciliant, împăciuitor, cum găseşte soluţii, mulţumeşte pe toată lumea măcar din vorbe şi comportament comun, adică specifică electoratului PSD. Eu cred că din acest punct de vedere electoratul PSD o va vota pe doamna Dăncilă, dar asta nu înseamnă că va intra în turul doi. Dacă vă uitaţi cât de penibil a ajuns PSD să dea bătălia dacă intră sau nu în turul doi. La ora asta, în locul lui Dăncilă, în locul doamnei Firea, în locul oricărui potenţial candidat, aş fi vorbit de câştigarea alegerilor. Ei se declasifică singuri. Se aşează acolo, să vedem dacă intrăm în turul doi. Cu asemenea mentalitate şi sentiment de nesiguranţă transmis deja în electorat, deja e transmis acest sentiment”, a mai spus Traian Băsescu.

Citește și
Gabriela Firea si Viorica Dancila
Ameninţarea lui Dăncilă pentru Firea. Ce riscă primarul dacă va candida la preşedinţie
Băsescu: Firea este mai vulnerabilă

 

El crede că problema PSD-ului este că nu are lider şi că nici Gabriela Firea nu ar putea tracta partidul.

“Problema PSD-ului este că nu are lider. Să nu credeţi că doamna Firea ar tracta cumva PSD-ul. Doamna Firea nu ar mobiliza PSD-ul. Mai mult decât atât se bucură de destulă antipatie pentru a da opoziţiei ţinta de care are nevoie. Pentru că imaginaţi-vă, doamna Firea anunţată ca fiind candidat, cu dezastrul pe care îl are în Bucureşti la sfârşit de mandat, n-a făcut nimic în afară de a da bani pentru publicitate şi a crea nişte companii fantomă, nu a făcut nimic, cu bugete de peste un miliard de euro în fiecare an”, a precizat Băsescu.

Acesta spune că, dacă ar fi în locul lui Iohannis, ar ajuta-o pe Viorica Dăncilă să intre în turul doi al alegerilor prezidenţiale.

“Eu cred că doamna Dăncilă e mult mai puţin vulnerabilă decât doamna Firea pentru candidatura la prezidenţiale. Doamna Firea ar fi un dezastru cu Bucureştiul, toată opoziţia i-ar arăta zi de zi cum a risipit banii şi cum n-a făcut nimic, pe când Dăncilă nu are vulnerabilitatea asta, partidul se va strânge în jurul candidatului, dar surpriză nu va intra în turul doi. Deşi, în locul lui Iohannis, eu aşa ajuta-o să intre în turul doi, adică i-aş face câteva hatâruri la remanieri, la nu ştiu ce, pentru că Iohannis este interesat de intrarea doamnei Dăncilă în turul doi”, a explicat europarlamentarul PMP.

Cine câștigă din confruntarea Iohannis - Barna

 

Întrebat dacă Iohannis ar avea probleme cu candidatul USR, Dan Barna, Traian Băsescu a răspuns: “Cu candidatura lui Barna, da, chiar dacă… şi o să-l critic extrem de sever. Barna sau USR a dovedit că şi-a creat un electorat. Ce factură politică are acest electorat mi-e greu să spun. Cert este că prin atitudinile lor cei de la USR sunt mai degrabă nişte neuro- marxişti, mai au şi elemente de analism, e un ghiveci acolo, dar care a prins la generaţia tânără. În cazul în care Barna intră în turul doi cu Iohannis, electoratul PSD cu certitudine se va îndrepta spre a-l sprijini pe Barna împotriva lui Iohannis numai ca răzbunare, ca vot negativ pentru atacurile pe care preşedintele le-a făcut la PSD. Deci riscul este mare pentru Iohannis dacă intră Barna în turul doi. Dar nu mi-aş dori să am un preşedinte, care după ce vede o decizie a Curţii Constituţionale cu opt la zero spune despre judecătorii Curţii Constituţionale că sunt vârful de lance al mafiei. Nu se poate aşa ceva. Arată un om politic iresponsabil”.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult