Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Președintele USR, către DNA: ”Autosesizaţi-vă, atât pe cazul BMW, cât şi pe cazul Blue Air”

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, îi cere procurorului-şef al DNA, Crin Bologa, să se autosesizeze în cazul licitaţiei desfăşurate de Poliţia Română pentru achiziţionarea de automobile BMW.

"În ceea ce priveşte cazul BMW-urilor cumpărate de Poliţie, am arătat cu date tehnice cum a fost o licitaţie cu dedicaţie. Practic, se potrivea un singur model cu caietul de sarcini. Şi am sesizat acolo autorităţile cu rol de control în fondurile europene, DG Regio - pentru că este un proiect pe fonduri europene. În primul rând - autoritatea de management din România, care ar trebui să fie prima care să verifice că nu se introduc specificaţii restrictive, un principiu de bază în achiziţiile europene. Acolo e vorba de un caiet de sarcini scris pentru prietenul preşedintelui, care să se potrivească cu un singur model. Lucrurile sunt foarte clare. Pe partea de Minister Public, de procurori, am văzut declaraţia din spaţiul public a domnului Bologa, de ieri, în care a spus că sigur că se poate autosesiza. Autosesizaţi-vă, domnule Bologa, atât pe cazul BMW, cât şi pe cazul Blue Air", a spus Cătălin Drulă, potrivit Agerpres.

Cum explică Poliția Română achiziția de mașini BMW  

Şeful Poliţiei Române, Benone Matei, a declarat luni că procedura de achiziţie a autospecialelor BMW pentru dotarea IGPR a fost supravegheată de Agenţia Naţională de Achiziţii Publice.

"Pe toată durata derulării procedurii de achiziţie, Poliţia Română a beneficiat de verificarea observatorilor Agenţiei Naţionale de Achiziţii Publice, care, la finalizarea evaluării, au emis 'avizul conform necondiţionat final' - fără de care nu era posibilă semnarea Acordului-Cadru", a spus Benone Matei într-o declaraţie de presă.

Citește și
masini ppolitie bmw
Cum explică Poliția Română achiziția de mașini BMW, după ce un sindicat a acuzat o licitație cu dedicație

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult