Președintele PSD Liviu Dragnea s-a ales cu o nouă plângere penală. Care sunt acuzațiile
Motivul: refuzul convocării unei sesiuni extraordinare în care se dorea discutarea evenimentelor din 10 august şi criza determinată de pesta porcină.
"Am decis depunerea unei plângeri penale împotriva preşedintelui Camerei Deputaţilor, domnul Liviu Dragnea, acuzaţia fiind de abuz în serviciu, pentru că trebuie să oprim abuzul care se întâmplă în Camera Deputaţilor, şi se întâmplă foarte frecvent. (...) Aceste lucruri trebuie să se oprească. Camera Deputaţilor este o instituţie care face legi şi este culmea şi cred că este incredibil pentru cetăţeni să ştie că exact preşedintele acestei instituţii nu respectă legea.
113 deputaţi au solicitat convocarea unei sesiuni extraordinare pentru discutarea unor subiecte urgente pentru România. Este vorba despre evenimentele care au avut loc în 10 august şi situaţia creată de pesta porcină. Pentru că domnului Dragnea şi PSD-ului nu le-au convenit aceste subiecte, pur şi simplu domnul Dragnea a refuzat convocarea acestei sesiuni extraordinare, deşi toată procedura legală fusese îndeplinită şi cei 113-114 deputaţi solicitaseră, conform legii şi regulamentelor, această sesiune extraordinară, formalitatea de a convoca Camera în sesiune extraordinară fiind atributul preşedintelui", a explicat Dan Vîlceanu, potrivit Agerpres.
Întrebat care este legea încălcată prin refuzul de a convoca sesiunea extraordinară, Vîlceanu a precizat că este vorba de Statutul senatorilor şi deputaţilor, dar şi Constituţia.
"Legea este în primul rând Statutul senatorilor şi deputaţilor, care prevede că regulamentul este obligatoriu să fie respectat de către senatori şi deputaţi. Şi, bineînţeles, Constituţia, la articolul 66, Regulamentul, care este un act infraconstituţional, mai multe acte normative au fost încălcate", a arătat Vîlceanu.
El a adăugat că plângerea este semnată şi de liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Raluca Turcan.
Pe 20 august, Dan Vîlceanu afirma că atât preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, cât şi deputatul Carmen Mihălcescu, care i-a preluat atribuţiile lui Dragnea pentru o zi, sunt pasibili de abuz în serviciu pentru că nu au convocat sesiune parlamentară extraordinară în perioada 20 - 24 august, la solicitarea deputaţilor Opoziţiei.
Vîlceanu explica atunci că, având în vedere că solicitarea de convocare a unei sesiuni extraordinare a fost depusă în 14 august, plângerea îi va viza atât pe Liviu Dragnea, preşedinte al Camerei Deputaţilor, cât şi pe Carmen Mihălcescu, care a preluat atribuţiile de preşedinte al acestui for pentru ziua de 20 august.
Tot atunci, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Carmen Mihălcescu considera că solicitarea PNL, USR şi PMP de convocare a unei sesiuni extraordinare în perioada 20 - 24 august nu întruneşte toate prevederile legale şi regulamentare.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
Sursa: Agerpres
Etichete: PNL , Liviu Dragnea , camera deputatilor , Parlament , plangere penala , Dan Vîlceanu
Dată publicare: 05-09-2018 14:07