Președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan: ”Ar fi meritat încercat mai mult” cu USR
Your browser doesn't support HTML5 video.
Turcan a declarat în emisiunea ”Interviurile lui Vitalie”, difuzată pe www.stirileprotv.ro, că nu poate să spună că rezultatul acestor negocieri este mai bun decât cel precedent, după acordul cu USR.
”Uitându-mă la rezultatul acestei negocieri, eu nu pot să spun oamenilor că rezultatul este mai bun pentru Partidul Național Liberal, din perspectiva proiectelor pe care le avem și cu atât mai puțin din partea încrederii cu care ne-au investit la vot. Și reiau aici, o mare parte din încrederea oamenilor a venit și pentru că unii erau structural anti PSD. Așadar, nu-mi permit ca după 16 ani de politică să nu văd realitatea și în interiorul partidului și să pun degetul pe această realitate.” - a declarat Raluca Turcan, care acum este ministru interimar al Muncii, dar care nu va mai ocupa nicio funcție în viitorul Executiv.
Întrebată de corespondentul Pro TV Vitalie Cojocari dacă se consideră un politician anti PSD, șefa liberalilor din Sibiu a amintit faptul că a participat la protestele organizate față de PSD în perioada ordonanței de urgență 13, dată de fostul Guvern Grindeanu.
Vitalie Cojocari: Dumneavoastră sunteți anti PSD?
Raluca Turcan: ”Eu n-aș putea să spun că sunt anti PSD, pentru că un om politic își construiește cariera în funcție de niște obiective. Am avut o perioadă în care am luptat cu toată forța împotriva PSD-ului, pentru că era într-un amplu demers de subjugare a instituțiilor statului, de control politic asupra justiției și de îngrădire a drepturilor individuale. Și atunci am fost în stradă la ordonanța 13, atunci am fost în stradă față de zeci de mii de oameni și am luptat pentru ceea ce credeam.”
Vitalie Cojocari: Dar acum? Acum ne interesează.
Raluca Turcan: ”Acum aș vrea să plec de la premisa că în această coaliție s-au strâns oameni în jurul unor proiecte prioritare pentru țară.”
Vitalie Cojocari: Aceiași oameni împotriva cărora dumneavoastră ați manifestat în stradă sunt acum în Guvern. Sunt aceiași oameni. De aceea rămâne întrebarea, sunteți sau nu anti PSD?
Raluca Turcan: ”Eu sunt pro PNL, da? Priviți-mă în tot acest viitor, vom vedea cât de lung va fi, politic, al acestei coaliții, că sunt pro PNL. Și voi susține premierul, voi susține echipa guvernamentală și mă voi concentra pe proiecte. Nu cred că mai are rost acum să polarizez împotriva PSD-ului, pentru că faptele sunt consumate.”
Mai mult decât atât, Turcan se declară nemulțumită de felul în care a fost folosit votul ei - dar și al altor colegi liberali - la negocierile purtate de echipa Cîțu cu PSD și USR.
În opinia sa, ”ar fi meritat încercat mai mult” cu cei de la USR.
”Eu, ca președinte a organizației PNL Sibiu - și alți colegi - am dat un vot ca negocierile să continue și cu PSD și cu USR, să vedem ce putem obține din perspectiva proiectelor, și cu PSD și cu USR, și apoi să luăm decizia. Din nefericire, votul meu a fost folosit doar pentru continuarea negocierilor cu PSD, lucru care, evident, m-a nemulțumit profund. De aceea, acum, nu pot să vă spun cu cine ar fi fost mai bine, văd ce am obținut cu PSD-ul, cred că se putea mai mult, iar din perspectiva USR-ului, dacă mă gândesc la ce a fost, cred că ar fi meritat încercat mai mult.” - a mai spus Raluca Turcan.
Sursa: Pro TV
Etichete: negocieri , PSD , PNL , interviu , vitalie cojocari , raluca turcan
Dată publicare: 23-11-2021 16:17