Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Preşedintele Iohannis va efectua o vizită de lucru în landul german Bavaria

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează marţi o vizită de lucru în landul Bavaria din Germania.

Cu această ocazie, preşedintele Iohannis va participa la şedinţa Guvernului landului Bavaria, unde va susţine o alocuţiune şi va avea un dialog cu membrii acestui for cu privire la relaţiile bilaterale şi actualitatea europeană, informează Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, şeful statului va avea o întrevedere cu premierul landului, Markus Söder, preşedinte al Uniunii Creştin-Sociale (CSU).

Iohannis va participa şi la întâlnirea anuală a grupului parlamentar al CSU din Bundestag (Camera inferioară a Parlamentului german), care va avea loc la abaţia Seeon, din Bavaria. Cu acest prilej, Klaus Iohannis va avea o prezentare cu privire la viziunea României referitoare la viitorul Europei şi, de asemenea, va purta un dialog despre priorităţile agendei europene.

Reuniunea grupului parlamentar CSU din Bundestag este o întâlnire tradiţională, care marchează, la începutul anului, un moment important pentru viaţa politică din Germania. Obiectivele reuniunii sunt discutarea priorităţilor agendei Guvernului şi a Parlamentului federal pentru anul respectiv şi dezbaterea provocărilor actuale cu invitaţi din Germania şi din străinătate. Întâlnirea este cu atât mai relevantă cu cât, în a doua jumătate a anului 2020, Germania va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, precizează Administraţia Prezidenţială.

Citește și
Adrian Năstase
Adrian Năstase îl dă în judecată pe Klaus Iohannis după ce i-a retras decorația

În cursul vizitei de lucru, Klaus Iohannis se va întâlni şi cu preşedintele Parlamentului landului Bavaria, Ilse Aigner.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult