Președintele Iohannis, despre mutarea Ambasadei României din Israel: „Greșeala a fost făcută și trebuie să o reparăm”
Astfel, șeful statului a opinat că Guvernul s-a apucat „de o temă care este a președintelui”.
„Părerea mea a rămas aceeași: Guvernul nu trebuia să se apuce de o temă care este a președintelui. Greșeala a fost făcută. Ceea ce trebuie să facem acum e să o reparăm. Nu avem absolut niciun interes ca România să își strice relațiile de prietenie, de exemplu, cu Israelul pentru niște politicieni care nu au înțeles care este rostul lor. Aceste teme sunt foarte sensibile. În momentul în care voi lua o decizie, o să vă spun aceste chestiuni”, a spus președintele Iohannis.
În opinia sa, „mutarea ambasadelor de la Tel Aviv la Ierusalim ține, mai degrabă, de finalizarea proceselor de pace din zonă decât de voința politică a unui actor din Europa.
Întrebat dacă susține o discuție referitoare la mutarea Ambasadei, președintele Iohannis a precizat: „În Israel se discută de 20 de ani despre această opțiune. În realitate, se discută de mai mult timp, dar discuția rămâne una prospectivă, atâta vreme cât condițiile cerute de ONU, de Uniunea Europeană, nu sunt îndeplinite. Noi nu putem să face o politică externă care se bazează pe ce? Pe o dorință, oricât de legitimă ar fi, dar care nu se încadrează în cerințele dreptului internațional. Aceste chestiuni au mai fost discutate, nu se rezumă la a interpreta în mod amatoristic Constituția României. Sunt chestiuni extrem de complicate, legate de pacea din Orientul Mijlociu. Când am discutat cu premierul Netanyahu, care m-a sunat pentru această chestiune, eu i-am spus că înțelegem dorința de a muta capitala acolo și, istoric, cultural, există motivații puternice pentru această dorință, dar mutarea ambasadelor ține mai degrabă de finalizarea procesului de pace din zonă”, a mai spus Klaus Iohannis.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!