Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Premierul Florin Cîțu: O propunere de buget pentru anul 2021 ar urma să fie finalizată

Your browser doesn't support HTML5 video.

O propunere de buget pentru anul 2021 ar urma să fie finalizată, pentru a fi analizată, luni, după discuţiile cu ordonatorii de credite, a declarat premierul Florin Cîţu.

El a precizat că PIB-ul nominal va fi "puţin mai mare ca anul trecut".

"Ştiu că Ministerul Finanţelor publice finalizează astăzi discuţiile cu ordonatorii de credite, deci ar trebui să avem la finalul zilei de astăzi o propunere de buget cât de cât aproape de ceea ce-mi doresc eu şi cred că este un buget bun pentru a susţine creşterea economică în 2021. Vom vedea astăzi, la finalul zilei, care au fost cererile de la ordonatori şi câte dintre ele pot să fie susţinute de situaţia economică de astăzi. Ştim de la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză că PIB-ul nominal rămâne cam la acelaşi nivel, puţin mai mare ca anul trecut şi asta ar însemna că avem 3 ani de zile cu un PIB nominal care nu prea s-a schimbat, deşi anul trecut am avut o scădere, anul acesta va creşte, dar PIB-ul nominal rămâne în acelaşi context. Acestea sunt cifrele macro de unde pornim", a afirmat Florin Cîţu, luni, la Parlament, potrivit Agerpres.

Referitor la priorităţile bugetului pe 2021, premierul a subliniat că au fost anunţate încă de anul trecut şi ele se referă la "investiţii şi sănătate".

"Suntem încă în pandemie, nu am scăpat de pandemie, la aceasta s-a adăugat şi campania de vaccinare, resursele suplimentare pentru plata vaccinului, bineînţeles, dar şi pentru susţinerea campaniei de vaccinare, deci bugetul de aici a pornit", a afirmat Cîţu.

Citește și
buget
Comisia Europeană: ''Așteptăm de la România un buget robust pe 2021''

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult