Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Premierul desemnat le cere parlamentarilor să nu voteze "pomeni electorale" în această perioadă

Ministrul interimar al Finanţelor, Florin Cîţu, le cere colegilor săi din Parlament să nu voteze "pomeni electorale" în această perioadă, pentru că asemenea măsuri ar putea "arunca în aer" situaţia financiară a României.

Pe de altă parte, ministrul anunţă pentru perioada următoare măsuri pentru susţinerea sectoarelor din economie.

"Mesaj pentru colegii mei parlamentari! Nu mai promovaţi legi care au potenţialul să arunce în aer situaţia financiară stabilă a României. Spaţiul fiscal pentru proiecte populiste este zero. Avem nevoie de fiecare resursă financiară şi trebuie să folosim eficient tot ce avem. Acum nu este momentul să reintroduceţi taxe pe care noi le-am scos sau să votaţi pomeni electorale. Din contră. Este nevoie de responsabilitate altfel omorâţi toate sectoarele economice. Inclusiv cele care nu sunt afectate direct de ce se întâmplă acum în economia globală. Deja am redistribuit din fondul de rezerva aproximativ 620 milioane lei pentru Ministerul Sănătăţii. Este posibil să fie nevoie de mai mulţi bani", scrie Florin Cîţu pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, în următoarele zile vor fi aprobate măsuri pentru susţinerea sectoarelor din economie însă numai după o analiză care să arate ce sectoare sunt afectate. "În funcţie de această analiză alegem măsurile care să acţioneze direct şi eficient", precizează ministrul interimar la Finanţelor.

Prima întâlnire a comisiei pentru evaluarea impactului economic al coronavirusului a avut loc miercuri la Palatul Victoria.

Citește și
aeroport
Un senator vrea termoscanner la şedinţa de joi a plenului reunit al Parlamentului

Potrivit lui Florin Cîţu, situaţia economică a României va fi prezentată săptămâna viitoare la ECOFIN unde vor fi discutate măsurile propuse la nivelul UE pentru atenuarea impactului economic al coronavirusului.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, până joi, la nivel naţional, au fost confirmate 48 de cazuri de cetăţeni infectaţi cu virusul COVID - 19 (coronavirus) pe teritoriul României, din care 6 au fost declaraţi vindecaţi şi au fost externaţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 1.450 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID - 19 (coronavirus). Alte 12.878 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi sub monitorizare medicală.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult