Premierul Cîțu: ”Am aprobat un proiect de lege care să elimine o tâmpenie populistă”
Cîțu a explicat că este vorba despre un proiect de lege care abrogă un articol de lege prin care companiile de stat din România nu mai au voie să acceseze capital străin.
Premierul susține că aceste companii de stat au nevoie să fie reformate, iar acest efort financiar nu poate fi susținut din bugetul de stat.
”Eu am făcut o promisiune anul trecut și mulți au zis că e o promisiune de campanie. Nu, n-a fost promisiune de campanie. În Guvern am aprobat un proiect de lege, care s-a dus în Parlament pentru a elimina acea tâmpenie populistă adoptată anul trecut, în fine, în campania electorală, de Parlamentul socialist, de coaliția majoritară socialistă, prin care companiile de stat din România nu puteau să mai acceseze capitalul sau nu mai aveau acces la investitori. Am eliminat acest lucru, pentru că avem nevoie de a reforma companiile de stat, avem nevoie de investitori străini, avem nevoie de investiții. Nu putem să susținem de la buget acest efort de reformă și avem nevoie și de tehnologie și know-how investitorilor străini. Așa că acel proiect de lege este în Parlamentul României, va fi abrogat în curând și vom face exact ce am spus. Vom atrage investitori străini, ca împreună să reformăm economia. Sunt 30 de ani pe care i-am pierdut și pe care cred că putem să-i recuperăm rapid.” - a declarat premierul Florin Cîțu.
Sursa: Pro TV
Etichete: guvern , PSD , companii , Florin Cîțu , Parlament
Dată publicare: 25-02-2021 10:36