Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ponta: Trebuie să avem un nou premier. Corina Crețu corespunde acestui profil

Fostul premier Victor Ponta, lider al partidului Pro România, reafirmă că până la 1 ianuarie 2019 România trebuie să aibă un nou premier şi adaugă că, în opinia sa, comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, ar fi persoana potrivită.

"O să repet de câte ori va fi nevoie până conving suficienţi parlamentari: trebuie să avem până la 1 ianuarie 2019 (când preluăm Preşedinţia UE) un nou premier şi un guvern super profesionist, competent şi respectat de toţi cei din Uniunea Europeană - oameni capabili să vorbească în limbi străine şi cu toată competenţa cu doamna Merkel, dl. Macron şi toţi ceilalţi lideri europeni!

Oameni cu care să ne mândrim şi care să fie trataţi ca egali de ceilalţi premieri şi miniştri din statele membre! Am fost întrebat azi de un jurnalist să dau un exemplu concret despre cine ar putea fi acea persoana care corespunde descrierii mele şi mi-a venit imediat în minte Corina Creţu - comisarul nostru european.

Este cunoscută şi respectată pe plan european, a fost şi este membru PSD, poate avea o relaţie excelentă şi cu Iohannis şi cu liderii politici din ţară sau din Europa!", afirmă Victor Ponta joi, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

El adaugă: "Gândiţi-vă cât de bine ar arăta România cu un asemenea premier".

Citește și
viorica dancila
Dăncilă: Nu se pune problema desfiinţării Pilonului II

"Şi sunt convins că, în afară de Corina Creţu, ar putea fi şi alte persoane care îndeplinesc criteriile necesare! Dar noi stăm cu cineva premier doar pentru că ascultă orbeşte de Liviu Dragnea şi execută orice ordin?!?! Mare greşeală - mare prostie!

Acest nou premier şi Guvern trebuie să fie din / sau să aibă sprijinul PSD, ALDE, Pro România, chiar PNL şi al oricărui alt partid politic responsabil din Parlament - să poată colabora şi cu preşedintele Iohannis, ca să nu ne facem de râs în faţa europenilor spălând 'rufele murdare' în faţa lor!

Fiind o preşedinţie semestrială exercitată prin rotaţie de către toate ţările membre vor trece 14 ani până când ne vine rândul din nou. Nu avem voie să ratăm această oportunitate extraordinară!", subliniază Ponta.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult