Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Politicienii nu au o soluție pentru ieșirea din criza politică. Liberalii așteaptă un semn de la Palatul Cotroceni

Your browser doesn't support HTML5 video.

La o zi după ce Guvernul a fost demis prin moțiune de cenzură politicienii nu au o soluție pentru ieșirea din criza politică.

Liberalii așteaptă un semn de la Palatul Cotroceni. Aflat la o reuniune în Slovenia, Klaus Iohannis a dat de înțeles că tot Florin Cîțu ar putea fi propunerea sa pentru funcția de premier și spune că a programat abia săptămâna viitoare consultări cu partidele, pentru a le da timp liderilor să negocieze.

Cu țara în criză medicală și politică, liberalii nu par să se grăbească pentru a face următorul pas. Din Slovenia, președintele Klaus Iohannis le-a arătat, din nou, direcția.

Klaus Iohannis, președintele României: ”Doar prin maturitate, și nu prin țâfnă, se rezolvă această criză guvernamentală. Dacă partidele nu se înțeleg, atunci acest guvern interimar va rămâne în funcție până când se găsește o nouă soluție. Nu există niciun înlocuitor. Țara nu poate să rămână total neguvernată."

În ciuda votului covârșitor de la moțiune, președintele nu a exclus posibilitatea ca Florin Cîțu să fie propus din nou premier.

Citește și
Cristian Tudor Popescu
Cristian Tudor Popescu: „Florin Cîțu a ajuns la un grad de impopularitate, de antipatie, de ură, comparabil cu Dragnea”

Klaus Iohannis, președintele României: ”Orice persoană susținută de o majoritate parlamentară poate să devină premier, evident, așa scrie în Constituție, nu există nicio piedică.”

Reporter: ”Dacă liberalii vin cu același nume de premier, Florin Cîțu, social-democrații pot negocia o susținere pentru acesta?”

Marcel Ciolacu, președintele PSD: ”Nu. Cât de convingător trebuie să fiu să nu mai îmi puneți aceeași întrebare altfel formulată? Cum să vii să-l propui tot pe cel care a căzut cu 281 de voturi?! Nu există ca PSD să susțină un guvern minoritar PNL în nicio formă."

Ca să obțină voturile de care au nevoie pentru ca Florin Cîțu să fie reinstalat la Palatul Victoria, liberalii se gândesc să includă în noul program de guvernare proiecte concrete, finanțate de la buget, care să mulțumească aproape 50 de parlamentari de la PSD sau USR. O variantă cu multe semne de întrebare însă.

Ionuț Moșteanu, purtător de cuvânt USR: "Pe Florin Cîțu Klaus Iohannis îl susține. Nu cred că Florin Cîțu este alesul lui Dumnezeu la Palatul Victoria."

Președintele va chema partidele la consultări săptămâna viitoare și crede că nu va exista o soluție după prima rundă de negocieri. Cu alte cuvinte, va mai dura până vom afla numele premierului desemnat.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult