Modifica setarile cookie
Toate categoriile

PNRR, programul de aproape 30 de miliarde de euro, dezbătut în Parlament. PSD și AUR au lansat acuzații

Your browser doesn't support HTML5 video.

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a fost dezbătut în Parlament. Apoi tratatul care permite accesarea finanțărilor europene a fost adoptat, inclusiv cu voturile PSD și AUR, care au criticat PNRR. 

CITIȚI în acest articol:

-► Cronologia evenimentelor din Parlament - LIVE TEXT -► Cîţu: Este un program diferit; pe lângă investiţii, vine şi cu o parte de reforme -► Ciolacu: PSD a scăpat România de împrumuturile de la FMI, actualul Guvern le va readuce în ţară -► Co-președintele AUR George Simion: Noi astăzi o să spunem nu acestui plan -► Fifor: PSD nu va susţine niciodată PNRR în forma actuală -► De unde vin banii europeni -► Programul PNRR -► Câți bani primește România prin PNRR

Şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor a fost transmisă LIVE pe www.stirileprotv.ro și pe pagina de Facebook a Știrilor Pro TV

Citește și
Guvernul elimină pensionarea anticipată. Ce alte schimbări se regăsesc în PNRR
Guvernul ar putea elimina pensionarea anticipată. Ce alte schimbări se regăsesc în PNRR

Prin acest program, țara noastră poate accesa bani europeni pentru a ieși din criza economică provocată de Covid-19.

DOCUMENTUL privind PNRR - mai exact, o sinteză prezentată de Guvern - poate fi consultat integral aici!

Parlamentarii au votat și ratificarea tratatului EURATOM, pentru a permite accesul la banii europeni. 

Sunt aproape 30 de miliarde de euro negociați. Însă, la schimb, ar trebui să facem reforme.

PSD și AUR au lansat acuzații la adresa Guvernului Cîțu din cauza PNRR, susținând că nu cunosc detaliile acestui program, deoarece nu a fost făcut public. Cu toate acestea, au votat ratificarea Tratatului EURATOM, prin care se poate accesa prefinanțarea PNRR.

"Astăzi nu se votează Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, plan de care ne delimităm profund, total, este un plan al anti-reformelor lui Cîţu şi am şi anunţat că vom depune moţiune de cenzură împotriva Guvernului Cîţu tocmai din cauza faptului că acest plan este unul dezastruos. Însă astăzi avem ratificarea acordului EURATOM. România este ultima ţară care va depune Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă din UE, nu trebuie să fie ultima ţară care ratifică acordul şi să continuăm să fim paria Europei pentru că dumneavoastră aveţi un Guvern incompetent care nu a fost capabil să trimită un plan bine structurat. Prin urmare, suntem oameni responsabili, dedicaţi valorilor europene şi vom vota ratificarea acordului", a spus liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis.

PNRR a fost prezentat de premierul Florin Cîţu, care a participat inclusiv la dezbaterea documentului. El a spus că în timpul acestei guvernări va fi realizată autostrada peste Carpaţi şi vor fi construite spitale noi.

Premierul a precizat că prin PNRR vor fi reduse semnificativ decalajele dintre România şi ţările dezvoltate. Potrivit acestuia, cele 29,2 miliarde de euro vor fi folosiţi pentru rezolvarea unor probleme amânate de ani de zile, precum managementul apei - capitol căruia îi sunt alocaţi aproape 2 miliarde de euro; împăduriri - 1,3 miliarde de euro; managementul deşeurilor - 1,1 miliarde euro; transport - 7,6 miliarde euro.

"În această guvernare, vom trece Carpaţii cu autostradă. Nu s-a putut în 30 de ani de zile, o vom face în această guvernare. Transport sustenabil - rutier, feroviar şi metrou - 7,6 miliarde de euro. Toţi aceşti bani se vor duce în investiţii de care vor beneficia toţi românii. Energie regenerabilă, infrastructură de gaz cu hidrogen - 1,6 miliarde de euro. Se poate face şi vom face asta în România. Cloud guvernamental, digitalizarea administraţiei publice, care a tot fost amânată ani de zile, pe care am început-o anul trecut, va continua şi prin acest program - 2 miliarde de euro. Bineînţeles, Banca Naţională de Dezvoltare ş.a.m.d., Fondul local pentru tranziţie 'verde' şi digitală - 2,1 miliarde de euro", a arătat Cîţu în alocuţiunea sa.

Conform premierului, este prevăzut un fond de 2,4 miliarde de euro pentru spitale şi în vederea creşterii accesului la sănătate.

În schimb, liderul PSD Marcel Ciolacu s-a arătat foarte nemulțumit de felul în care a fost prezentat în Parlament documentul PNRR, astfel că a anunțat că social-democrații vor depune o moțiune de cenzură în 14 iunie.

Cronologia evenimentelor din Parlament - LIVE TEXT

 

ora 14.00 Co-președintele AUR George Simion: Noi astăzi o să spunem nu acestui plan

AUR se pronunţă împotriva Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), deoarece nu a fost prezentat, iar "împrumutul" de 15 miliarde de euro nu se justifică, din moment ce nu s-a reuşit accesarea acestei sume din fondurile europene, a declarat în plenul reunit al Parlamentului, copreşedintele partidului George Simion.

"Astăzi o să spunem nu acestui plan care nu ni s-a prezentat şi o să spunem nu în numele românilor. 15 miliarde de euro este împrumutul pe care acest Guvern provizoriu, Guvernul Cîţu, şi-l asumă în numele românilor. Un împrumut până în 2030, care, după aceea, va fi lungit prin alte împrumuturi. În 2021, plătim 3 miliarde şi jumătate numai comisioane şi dobânzi la împrumuturile pe care le avem deja. În 2020, datoria publică a crescut cu 21 de miliarde de euro, de ce trebuie românii să mai ia un împrumut de 15 miliarde de euro, când noi nu am fost capabili să luăm 15 miliarde de euro din fondurile europene? De ce trebuie să luăm nişte bani condiţionat şi să fim verificaţi la vârsta de pensionare, la nivelul de impozitare, la nivelul de deficit, la nişele economice pe care impozităm sau nu", a explicat liderul AUR. 

ora 13.50 Ciolacu: PSD a scăpat România de împrumuturile de la FMI, actualul Guvern le va readuce în ţară

PSD a scăpat România de împrumuturile de la FMI, iar actualul Guvern PNL - USR PLUS le va readuce în ţară, a declarat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

"Domnule Cîţu, de data asta nu aţi mai avut pe unde să fugiţi. Afară vă aşteaptă fermierii să le spuneţi de ce agricultura primeşte zero euro prin PNRR.(...) Este o mare ruşine că premierul României trebuie forţat să vină în Parlament să prezinte un plan care va influenţa România pentru următorii 5 ani.(...) Până în ultima clipă aţi vrut să ascundeţi românilor adevărul din spatele PNRR şi nici măcar astăzi nu aţi făcut public planul pentru toţi românii.(...) Ştiţi ce susţineţi în acest plan, domnilor parlamentari PNL? Domnule Orban, dumneavoastră aţi văzut acest plan? (...) Domnule Barna, câte rude aveţi pe lista de aşteptare la proiectele din PNRR? Tot ce PSD v-a cerut a fost transparenţă, descentralizare şi sprijin concret pentru firmele româneşti. (...) PSD a scăpat România de împrumuturile de la FMI, iar actualul Guvern PNL - USR PLUS le va readuce în ţară. Vă folosiţi de PNRR pentru a vă justifica austeritatea şi viitorul acord cu FMI. Aici veţi ajunge", a spus Ciolacu în plenul reunit al Parlamentului.

El a mai adăugat că niciuna dintre măsurile de austeritate pe care le va promova Guvernul nu va primi votul PSD în Parlament. 

ora 13.20 Cîţu: Este un program diferit; pe lângă investiţii, vine şi cu o parte de reforme

"Am văzut în spaţiul public foarte multe interpretări eronate, unele dintre aceste întreţinute artificial cu intenţie, dar toţi românii trebuie să ştie că este un program diferit de ce am avut noi până acum din banul public. Este un program care a apărut într-un moment dificil, toată economia globală trecea printr-o perioadă de criză, cea mai mare criză din ultima sută de ani, şi este un plan care a apărut ca răspuns la această criză. Liderii Europei s-au uitat şi au văzut cum a reacţionat economia UE, fiecare ţară în parte, la acest şoc care a fost pandemia, care pentru unele ţări din UE continuă, şi au venit cu acest plan de investiţii. Este un plan diferit pentru că, pe lângă investiţii, de care toate ţările UE au nevoie, investiţii targetate pentru redresare şi rezilienţă, acest plan vine şi cu o parte de reformă şi asta este partea diferită faţă de ceea ce am avut până acum", a afirmat Florin Cîţu, potrivit Agerpres.

Premierul a adăugat că planul a fost aprobat de toate partidele politice atât în Comisia Europeană, cât şi în Parlamentul European.

"O parte de reformă pe care fiecare guvern şi-o asumă transparent, iar planul în această formă, cu cele două componente, de reformă şi de investiţii, care sunt conectate. Nu poţi să faci reformă fără investiţii şi investiţii fără reformă, a fost aprobat de toate partidele politice în Comisia Europeană, de toţi reprezentanţii - şi de socialişti, şi de dreapta şi în Parlamentul European. Deci, acolo nu a existat niciun fel de discuţie, este un plan aprobat la nivel european pe care noi îl implementăm în România", a mai declarat Cîţu.

El a adăugat că mai sunt câteva lucruri care diferă faţă de ceea ce era până acum cu absorbţia fondurilor europene.

"Un criteriu foarte important: toate investiţiile pe care le facem prin acest program trebuie finalizate până-n 2026, asta înseamnă că sunt proiecte mature (...) iar dacă nu le finalizăm, pierdem banii", a subliniat Cîţu.

"Referitor la suma totală, 29,2 miliarde, este un alt lucru pe care l-am spus ferm celor de la Comisia Europeană, la care am ţinut foarte mult. România are nevoie de toată suma pentru a se dezvolta, pentru a arde etape, etape care au fost întârziate în ultimii 30 de ani de zile. Avem nevoie de aceşti bani ca să putem să prindem din urmă alte ţări dezvoltate şi ăsta este rolul meu. Vă garantez tuturor că vom face acest lucru cu ajutorul acestui PNRR", a afirmat premierul. 

Acesta a subliniat că guvernanţii garantează, prin acest program, că investiţiile "vor merge în toate colţurile României".

"Este un alt obiectiv al PNRR. Toate zonele din România vor beneficia de pe urma acestor investiţii, nu doar anumite zone. Iar ceea ce am făcut noi până acum a fost recunoscut nu doar de Comisia Europeană, şi ştiţi foarte bine, şi agenţia Standard&Poors a revizuit ratingul, perspectiva de la negativ la stabil", a mai declarat Cîţu.

Pentru a implementa acest plan, a evidenţiat şeful Guvernului, este nevoie de investitori, în principal companii româneşti.

"Mai mult, România are nevoie de investitori. De toţi investitorii. Vom putea să implementăm acest PNRR cu investitori, cu companii, în principal româneşti. De aceea avem nevoie să eliminăm din spaţiul public toate aceste ameninţări sau scenarii false, 'nu vom lua suma X, nu vom lua suma Y'. Vom lua toată această sumă. O vom folosi, iar companiile româneşti şi ceilalţi investitori sunt cei care vor implementa acest program care va duce la dezvoltarea României în perioada următoare. Acest program este garanţia pe care o dau românilor că vom reduce semnificativ decalajele între noi şi ţările dezvoltate"   

ora 11.40  Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, afirmă că se aşteaptă ca premierul Florin Cîţu să nu facă doar "figuraţie politică" în Parlament, la prezentarea PNRR.

"Liberalii sunt loviţi de pandemia secretomaniei. În mandatul lor, transparenţa mult clamată a avut de suferit şi are în continuare. Ce fel de surprize mai ascund liberalii? Îngheţarea pensiilor şi a salariilor? Creşterea vârstei de pensionare? Sper că astăzi (miercuri - n.r.), în Parlament, premierul nu va face doar figuraţie politică. Românii trebuie să aibă parte de o dezbatere parlamentară consistentă, nu doar să-l vadă pe Cîţu cum citeşte de pe foi. PSD are specialişti pregătiţi să contribuie la un PNRR care să fie cu adevărat în interesul tuturor românilor. Noi ne ţinem de cuvânt. Sper că şi liberalii vor fi mai transparenţi şi mai deschişi de data aceasta" - a transmis liderul PSD, potrivit Agerpres.

ora 11.30 Fifor: PSD nu va susţine niciodată PNRR în forma actuală

Preşedintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor, afirmă că PNRR ascunde un "Plan Sinistru de Austeritate pentru România", iar "PSD nu va susţine niciodată acest plan care taie venituri - pensii, salarii, alocaţii, care amputează grav puterea de cumpărare, anulează facilităţi, creşte taxe şi impozite".

Într-un comunicat citat de Agerpres, Fifor arată că "nu mai e vorba de un Plan de Redresare şi Rezilienţă, ci un Plan Sinistru de Austeritate".

"Este o mare minciună că România are 29 de miliarde din PNRR, o minciună întreţinută de Iohannis, Cîţu şi Ghinea. În realitate, România are doar 14 miliarde de la UE pentru PNRR. Diferenţa, de 15 miliarde de euro, este un împrumut de tip FMI care va pune un jug social crâncen pe România. Acesta este adevărul pe care guvernarea Cîţu voia să-l ascundă, motiv pentru care a şi secretizat totul. PSD l-a aflat şi avertizează că acest împrumut, condiţionat de acceptarea unor politici dure de austeritate, va avea efecte nocive grave asupra populaţiei, firmelor româneşti şi nivelului de trai. Practic guvernul Cîţu revine la politica strânsului curelei din timpul acordurilor FMI", susţine Mihai Fifor.

În acelaşi comunicat, liderul PSD Arad afirmă că "acest plan de austeritate înseamnă îngheţarea pensiilor şi salariilor pe cinci ani, dar şi a alocaţiilor".

Bani de la Uniunea Europeană

 

Potrivit prezentării oficiale de pe site-ul Ministerului Proiectelor Europene, citată de News.ro, Uniunea Europeană a decis să înfiinţeze un instrument financiar temporar – #NextGenerationEU, în valoare de 750 de miliarde euro, separat de bugetul pe termen lung al UE, Cadrul Financiar Multianual (CFM), pentru perioada 2021 -2027.

”Scopul principal al acestuia este să ofere sprijin statelor membre pentru a face faţă provocărilor generate de Criza Covid19 şi consecinţele sale economice. Mecanism de redresare şi rezilienţă (MRR) este pilonul principal al #NextGenerationEU şi are alocat un buget total de 672,5 miliarde euro. Scopul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă este de a oferi sprijin pentru investiţii şi reforme esenţiale în vederea redresării sustenabile şi pentru ameliorarea rezilienţei economice şi sociale a statelor membre UE. La finalul perioadei de investiţii, economiile şi societăţile europene vor fi mai bine pregătite pentru provocările şi portunităţile tranziţiilor verzi şi digitale”, arată Ministerul.

Din cele 750 miliarde de euro destinate Next Generation EU, Comisia Europeană a alocat 672,5 miliarde de euro instrumentului temporar MRR în vederea finanţării planurilor de redresare şi rezilienţă pe care le elaborează statele membre UE.

Bugetul MRR este constituit din:

A. granturi în valoare de până la 312,5 miliarde euro B. împrumuturi de până la 360 miliarde euro

Câți bani primește România prin PNRR

În total, România ar primi 14,248 miliarde sub formă de grant şi aproximativ 14,935 miliarde sub formă de împrumuri pentru un total de 29,2 miliarde euro.

”Regula stabilită prin propunerea de Regulament (aflată încă în negociere la nivel european) este ca 70% din granturi să fie angajate până la finalul anului 2022, termenul limită pentru accesarea diferenţei de 30% din granturi fiind 31 decembrie 2023. În plus, plăţile pentru proiectele care vor fi incluse în programele naţionale de redresare şi rezilienţă trebuie făcute până în decembrie 2026. Pentru utilizarea instrumentului de finanţare MRR fiecare stat membru al UE trebuie să elaboreze propriul Plan de Relansare şi Rezilienţă (PNRR) prin care îşi stabileşte domeniile prioritare de investiţii în scopul ieşirii din criză, relansării economice şi creşterii capacităţii de rezilienţă”, mai arată MInisterul Proiectelor Europene.

Planul de Relansare şi Rezilienţă pe care România l-a elaborate se constituie într-un Document Strategic ce stabileşte priorităţile investiţionale şi reformele necesare pentru redresare şi creştere sustenabilă, corelate tranziţiei verzi şi digitale avute în vedere de Comisia Europeană.

”PNRR se referă la un pachet coerent de investiţii publice şi reforme propuse în baza Recomandărilor Specifice de Ţară 2019-2020 . Aceste reforme şi proiecte de investiţii publice trebuie puse în aplicare până în 2026”, a mai transmis MInisterul.

PNRR are la bază șase piloni principali:

- Tranziţia spre o economie verde; - Transformarea digitală; - Creşterea economică inteligentă, sustenabilă şi incluzivă; - Coeziunea socială şi teritorială; - Sănătate şi rezilienţă instituţională; - Copii, tineri, educaţie şi competenţe. - Miniştrii români au negociat cu reprezentanţii Comisiei - Europene diferite proiecte şi principii din PNRR, iar documentul oficial va fi depus luni.

Programul PNRR

 

Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Programul de definitivare și comunicare a PNRR este următorul:

-► 27-28 mai: negocieri tehnice cu Comisia -► 28-30 mai: definitivarea textului, ținând cont de ultimele negocieri -► 31 mai: depunerea oficială a PNRR în sistemul informatic al CE. Se vor depune 30 de documente separate, câte unul pentru fiecare capitol transversal și pentru fiecare componentă. -► 1 iunie: reunirea textelor într-un format pentru publicare -► 2 iunie: publicarea integrală și prezentarea PNRR către publicul larg și jurnaliști.

 

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult