PNL vrea congres cu 5000 de oameni, în plină pandemie. Cîțu: Vom cere opinia CNSU
Precizările au fost făcute înaintea şedinţei Biroului Politic Naţional al PNL, pe a cărei ordine de zi figurează o "mai bună" împărţire a atribuţiilor pentru vicepreşedinţii partidului şi convocarea Consiliului Naţional pentru 26 septembrie.
"BPN-ul a fost convocat din două motive. Primul - modificările la statut. Al doilea motiv este convocarea Consiliului Naţional de a doua zi după Congres. Vom face şi această decizie în BPN. Modificările la statut sunt modificări cu care am fost de acord toţi în BPN-ul precedent. Ele vor fi votate astăzi în Consiliul Naţional. Este vorba de împărţirea atribuţiilor pentru vicepreşedinţi, mult mai bine. Vrem să fie un partid care să funcţioneze mai eficient după 25 septembrie. Şi erau câteva domenii care erau comasate şi nu aveau nicio legătură unul cu altul", a afirmat Cîţu la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.
Premierul a confirmat că la Congres vor participa 5.000 de persoane. Întrebat cum este posibil acest lucru, în contexul restricţiilor impuse din cauza pandemiei, Cîţu a răspuns că organizatorii congresului vor cere opinia celor de la CNSU.
"Organizatorii congresului vor cere opinia celor de la CNSU. Vom vedea care este opinia lor, pentru astfel de activităţi. (...) Nu luăm în calcul altă variantă în acest moment", a spus el.
Florin Cîţu a menţionat că a doua zi după Congres, va fi convocat Consiliul Naţional, pentru stabilirea biroului executiv.
"A fost cererea mea expresă, în BPN-ul trecut, ca foştii preşedinţi, chiar dacă au fost interimari - deşi s-au opus unii - să facă parte din BEx, cu drept de vot. Dar să fie membri PNL", a declarat acesta.
Biroul Politic Naţional al PNL a fost convocat pentru sâmbătă, la Palatul Parlamentului, de liberalii care îl susţin pe premierul Florin Cîţu la şefia partidului. Convocarea s-a făcut în temeiul alin. 3 al art. 85 din Statutul PNL, la solicitarea membrilor Biroului, se arată într-un mesaj al echipei lui Florin Cîţu.
Tot sâmbătă, la Palatul Parlamentului, de la ora 12,00, va avea loc Consiliul Naţional al PNL.
Pe ordinea de zi a Consiliului Naţional se află modificarea Statutului PNL.