Modifica setarile cookie
Toate categoriile

PNL și PSD au ”încolțit” UDMR în negocierile pentru noul guvern. La ce ministere îi cer să renunțe

Your browser doesn't support HTML5 video.

PNL și PSD forțează mâna UDMR să renunțe la două din cele trei ministere pe care le deține în Guvern.  

În negocierile pentru formarea noului cabinet, liberalii și social-democrații au trecut la poziții de forță și le-au lăsat maghiarilor opțiunea de a guverna cu mai puține funcții sau de a pleca. ”Noi nu plecăm, eventual ne dau ei afară”, au transmis liderii Uniunii.

Au fost discuții foarte tensionateși s-au terminat în clipa în care UDMR s-a ridicat de la masă, amenințând că vor ieși de la guvernare. S-au supărat liderii Uniunii pentru că atât PSD, dar și PNL au intrat la negocieri cu un mandat nefavorabil UDMR.

Au cerut liberali ca UDMR să renunțe la două dintre portofiile pe care le deține în acest moment. Maghiarii au primit acum un an și jumătate portofoliul Sportului, care până acum a fost o agenție și pe care chiar și cei de la UDMR l-ar fi dat colegilor lor, dar PNL a insistat că UDMR trebuie să cedeze Ministerul Dezvoltării. Un portofoliu care gestionează foarte mulți bani către teritoriu, către primarii din toată țara.

De asemenea, PNL și PSD le-au cerut celor de la UDMR să cedeze și Ministerul Mediului, un alt portofoliu cu foarte mulți bani, în special fonduri europene.

Citește și
Nicolae Ciuca
Surse: Nicolae Ciucă își va depune mandatul de premier în 26 mai. Liderul PNL nu ar vrea să fie din nou ministru al Apărării
PSD și PNL se bat pentru Transporturi

Cei de la UDMR nu au cedat, nu au fost de acord să primească Ministerul Fondurilor Europene sau Cultura, două portofolii care le-au fost puse pe masă, dar care au relevanță politică mult mai mică. Discuțiile s-au terminat cu cei de la UDMR supărați, dar totuși dispuși să intre din nou la discuții, până când lista Guvernului va fi gata.

”Suntem gata să intrăm încă o dată la negocieri și să găsim o soluție”, ar fi declarat Kelemen Hunor, potrivit unor surse.

Și PSD și PNL au de împărțit mai multe portofolii și sunt mai multe discuții asupra cărora nu cad de acord. De exemplu, pentru a-și păstra relevanța în Executiv, din moment ce renunță la funcția de prim-ministru, liberalii ar vrea să obțină Mediul și Dezvoltarea.

De asemenea, PSD ține foarte mult la un minister care gestionează mulți bani, multe fonduri europene- Ministerul Transporturilor, pe care și cei de la PNL și-l doresc.

Sunt negocieri tensionate, care vor continua și în zilele următoare, până pe 26 mai, atunci este termenul la care Nicolae Ciucă ar trebui să-și depună mandatul, iar până pe 30 iunie Marcel Ciolacu că își constituie un nou cabinet.

   

 

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult