Modifica setarile cookie
Toate categoriile

PNL îl vrea candidat la Primăria Iaşi pe Mihai Chirica, ”care a crescut 18 ani” la PSD

Deputatul liberal Marius Bodea, a anunţat miercuri, într-un comunicat de presă, că a fost informat de către conducerea centrală a PNL ca Mihai Chirica va fi candidatul formaţiunii la Primăria municipiului Iaşi.

Marius Bodea, care este şi preşedintele organizaţiei municipale PNL Iaşi şi care timp de 4 ani a fost cel mai înverşunat contestatar al lui Mihai Chirica, afirmă că este o decizie care îl "mâhneşte profund", întrucât consideră că "Iaşul merită mai mult".

"Ieri (marţi - n.r.), conducerea centrală a PNL, în prezenţa domnului Costel Alexe, preşedintele PNL Iaşi, mi-a prezentat decizia de a-l aduce în PNL Iaşi pe domnul Mihai Chirica şi de a-l desemna candidat pentru un nou mandat de primar. Este o decizie care mă mâhneşte profund. Mi-aş fi dorit ca decizia să fie explicată asumat de către colegii mei încă din momentul în care a încolţit această idee. Împreună cu colegii mei, cei care cred în continuare că Iaşul merită mai mult, vom stabili ce trebuie făcut mai departe, dar vă asigur că nu voi fi adeptul unor răfuieli publice care să genereze un prejudiciu partidului de care aparţin de 22 de ani", a spus Marius Bodea, potrivit Agerpres.

Totodată, el consideră că decizia a fost luată pentru ca preşedintele filialei, ministrul Mediului, Costel Alexe, să aibă şanse mai mari pentru câştigarea Consiliului Judeţean Iaşi.

În opinia lui Bodea, decizia este una greşită pe termen lung întrucât PNL nu va putea schimba "metehnele unui individ care a crescut în administraţie timp de 18 ani la pieptul PSD".

Citește și
mihai chirica
Chirica, explicații după declaraţia controversată privind tinerii plecaţi în străinătate

"Justificarea ce stă în spatele acestei decizii politice a fost ca domnul Costel Alexe să îşi maximizeze şansele pentru câştigarea Consiliului Judeţean Iaşi, fructificând un potenţial aport electoral suplimentar pe care i l-ar aduce candidatul Mihai Chirica şi pentru a maximiza inclusiv scorul politic local. Pot înţelege realitatea unor astfel de calcule pragmatice, pentru a obţine un scor politic pe termen scurt, dar, pe termen lung, este o decizie greşită. Din toată această poveste au sigur de câştigat doi oameni. Pierd însă liberalii autentici şi mai ales ieşenii care cred într-o reformare a administraţiei publice locale. Un partid puternic, cum este astăzi PNL, cu toată determinarea sa, nu va putea schimba metehnele unui individ care a crescut în administraţie timp de 18 ani la pieptul PSD", a mai declarat Marius Bodea

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult