Modifica setarile cookie
Toate categoriile

PNL Diaspora continuă atacul la adresa ministrului Aurescu, început de Rareș Bogdan. Care ar fi miza scandalului

PNL Diaspora, o filială liberală care este condusă chiar de către Rareș Bogdan, a continuat, luni seara, scandalul declanșat de europarlamentar împotriva ministrului de Externe, Bogdan Aurescu.

Astfel, organizația a transmis un comunicat de presă în care susține că membrii săi sunt ”consternați” de ”atacul” lui Aurescu la adresa lui Rareș Bogdan, ”prin asocierea acestuia cu un instrument de propagandă rusă”.

Reacția liberalilor din diaspora vine după ce Rareș Bogdan a declarat într-o emisiune televizată că l-ar demite pe Bogdan Aurescu, iar acesta din urmă a ripostat spunând că atacul lui Rareș Bogdan la adresa sa este ca un atac al agenției rusești Sputnik.

Organizația PNL Diaspora este condusă, din 2022, de Rareș Bogdan și susține acum că Rareș Bogdan ”a fost și este un apărător fără odihnă a luptătorilor anticomuniști și a celor care nu și-au vândut conștiințele Armatei Roșii”.

Mai mult, PNL Diaspora cere conducerii PNL ”să convoace cât mai curând Biroul Politic Național, pentru a analiza situația creată și pentru a cere explicații domnului Bogdan Aurescu, care ocupă o poziție de ministru asumată de PNL”.

Citește și
Rares Bogdan
Deputat PSD, către Rareș Bogdan: ”Cum îl cheamă pe colegul tău de partid, ministrul a cărui familie are benzinării OMV?”

Comunicatul integral al PNL Disapora:

”PNL Diaspora condamnă cu fermitate afirmațiile cel puțin bizare, lipsite de orice fundament logic, pe care ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, le-a făcut raportat la recentele poziții publice ale europarlamentarului Rareș Bogdan, prim-vicepreşedinte al PNL și președinte al PNL Diaspora. Rareș Bogdan este cunoscut în spaţiul public ca fiind unul dintre cei mai vehemenţi susţinători ai democraţiei şi statului de drept și a militat atât ca jurnalist, cât și ca om politic, împotriva orientărilor comunistoide, de inspirație estică. Totodată, a fost și este un apărător fără odihnă a luptătorilor anticomuniști și a celor care nu și-au vândut conștiințele Armatei Roșii.

Noi, membrii PNL Diaspora, ne declarăm consternaţi de faptul că un ministru în funcţie, ce se bucură de susținerea Partidului Naţional Liberal, îl atacă în mod iraţional pe unul dintre liderii partidului, prin asocierea acestuia cu un instrument de propagandă rusă. Din acest motiv, considerăm că atacul ministrului Afacerilor Externe este o profundă jignire atât la adresa demnitarului, cât și la nivelul întregului Partid Naţional Liberal, şi în mod special la adresa filialei PNL Diaspora. Cerem conducerii partidului să convoace cât mai curând Biroul Politic Național, pentru a analiza situația creată și pentru a cere explicații domnului Bogdan Aurescu, care ocupă o poziție de ministru asumată de PNL.

Mai facem trei precizări, spre știința domnului Bogdan Aurescu.

1 - Luni dimineață, la vămile Nădlac 1 și 2 și Borș 1 și Borș 2 erau cozi de 5, 6 kilometri, iar vara trecută, recordul rușinii a ajuns la 25 de kilometri. Și asta deoarece România nu se află cu drepturi depline în Spațiul Schengen.

2 - În timpul pandemiei, dar și după încheierea acesteia, am trimis sute de sesizări din partea cetățenilor din diaspora pe adresa MAE, în care am reclamat proastele servicii consulare. Iar sesizările curg în continuare. Schimbarea și eliberarea unui pașaport nou în UK poate dura până la 5/6 luni. Consulatele de la Frankfurt, Birmingham, Glasgow, Nantes sunt întârziate cu anii, deși înființarea lor este aprobată prin Hotărâri de Guvern. Diaspora este umilită, batjocorită în continuare de MAE. Să amintim și de cazul șefei ICR Londra?

3 - Partidul Național Liberal este cel mai mare partid de centru-dreapta, cel mai pro-european și pro-occidental din România, membru al Partidului Popular European, cea mai mare familie de partide politice la nivel european. Considerăm că cei 182.000 de membri ai PNL merită mai mult respect din partea domnului Bogdan Aurescu!”

Virgil Guran, vicepreşedinte PNL: Nu pot să-i reproșez ceva lui Bogdan Aurescu

Bogdan Aurescu ar trebui să aibă o comunicare mai bună cu PNL, a declarat marţi la RFI vicepreşedintele formaţiunii Virgil Guran, potrivit News.ro.

El precizează că nu are nemulţumiri faţă de activitatea şefului MAE, subliniind faprtul că partidul are un program de guvernare care trebuie respectat. ”În rest, eu nu pot să spun, să-i reproşez ceva lui Bogdan Aurescu”, a ţinut să precizeze Guran.

Întrebat dacă e ceva ce-l nemulţumeşte la Bogdan Aurescu, vicepreşedintele PNL a răspuns: ”Din punctul meu de vedere, nu am nemulţumiri faţă de Bogdan Aurescu. Un singur lucru, poate: cred că ar trebui să aibă o comunicare mai bună cu partidul, aicea da, pentru că orice ministru nu e pe cont propriu acolo, am spus, trebuie să comunici cu partidul, în general partidul are un program de guvernare care trebuie respectat. Poate aici, dar în rest, eu nu pot să spun, să-i reproşez ceva lui Bogdan Aurescu”.

Guran a precizat că ministrul a participat la şedinţele PNL-ului. Întrebat în ce sens trebuie să comunice mai mult ministrul, vicepreşedintele PNL a spus:

”În sensul de a fi mai, hai să folosim un termen aşa, mai nepolitic, mai prietenos, poate, cu anumiţi colegi. Mai sunt anumite probleme legale, normale, statutare şi atunci trebuie să comunici cu anumiţi miniştri, pe anumite teme. Nu ştiu, vă dau un exemplu, cei care răspund de Diaspora, că în speţă, Rareş Bogdan răspunde de Diaspora, probabil are anumite probleme cu românii noştri din Diaspora şi atunci trebuie să colaboreze mai repede, să existe o comunicare mai rapidă. E posibil de aici să fi plecat treaba, nu ştiu, ei trebuie să dea această explicaţie”.

Pavel Popescu, vicepreședinte PNL: Aurescu are o atitudine extrem de arogantă

În schimb, un alt vicepreședinte al PNL, Pavel Popescu, a susținut că atacul lui Aurescu la adresa lui Rareş Bogan, pe care îl acuză de discurs rusofil, este un atac la adresa PNL.

El mai spune că nu ar fi prima oară când ministrul de Externe are „o atitudine extrem de arogantă şi invincibilă în faţa oricăror contestatari ai săi, indiferent de poziţia pe care o au în statul român”.

Care este miza scandalului Rareș Bogdan-Aurescu

Bogdan Aurescu este ministru al Afacerilor Externe susținut de Partidul Național Liberal, dar fără să fie și membru al Partidului Național Liberal.

Rareș Bogdan a susținut, în interviul televizat de duminică, faptul că nu el sau PNL a decis ca Aurescu să ocupe funcţia de şef al diplomaţiei din România, ci ”statul”.

El a fost contrazis de vicepreşedintele PNL Alina Gorghiu, care a precizat că pe orice ministru s-a dat un vot în PNL, iar genul acesta de discuţie trebuie să aibă loc în şedinţele de partid, nu în platourile de televiziune.

Potrivit unor surse politice, gruparea liberală din jurul lui Rareș Bogdan ar intenționa - prin acest atac verbal - să transmită un semnal public președintelui PNL Nicolae Ciucă, să nu mai susțină la viitoarea ”rotativă” dintre PSD și PNL, în funcții importante, anumiți oameni.

Deocamdată nu se știe clar ce se va întâmpla cu portofoliul Ministerului de Externe atunci când PSD și PNL vor face schimb de funcții la Guvern, însă, potrivit surselor politice, Bogdan Aurescu a fost susținut de președintele Klaus Iohannis atunci când a preluat conducerea MAE.

De altfel, Aurescu a ajuns ministru în 2019 din postura de consilier prezidențial al lui Klaus Iohannis.

La ceremonia de preluare a mandatului de Ministru al Afacerilor Externe de către Bogdan Aurescu, șeful statului a declarat că este ”foarte mulțumit” că acesta ”a fost cooptat” și că ”este cazul să reparăm ce au stricat pesediștii”, după ce ”lideri pesedişti diletanţi au crezut că se pot profila folosind politica externă a României”.

”Este pentru mine o garanție a faptului că lucrurile vor fi abordate serios, profesionist și vă garantez că împreună vom avea succes.” - spunea Iohannis, în noiembrie 2019 despre Bogdan Aurescu.

O altă posibilă expplicație pentru atacul declanșat de Rareș Bogdan la adresa ministrului Aurescu este - potrivit surselor politice - faptul că PNL pare să scadă în sondajele de opinie realizate în diaspora, în favoarea celor din AUR, iar Rareș Bogdan, care este președintele PNL Diaspora, încearcă să pregătească terenul pentru viitoarele alegeri europarlamentare care vor avea loc în 2024, având nevoie să opereze anumite schimbări în structurile coordonate de Ministerul Afacerilor Externe din diaspora.

 

 

 

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult