PNL a reclamat la Curtea Constituțională numirea unor membri ai CNCD
(CNCD), a anunţat liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan.
"PNL a depus astăzi sesizare la Curtea Constituţională pe votul dat în Parlament pe componenţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Ca şi argumente, PNL consideră că PSD a încălcat orice normă privind criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească membrii care fac parte din CNCD şi, de asemenea, a fost încălcată şi procedura, pentru că întregul proces de validare a celor propuşi pentru CNCD a fost unul pur formal, doar pentru a bifa procedurile parlamentare, şi nu s-a constituit într-o evaluare propriu-zisă a profesionalismului celor care fac parte din acest consiliu", a afirmat Raluca Turcan la Parlament.
Ea a adăugat că acest demers al liberalilor este absolut necesar, întrucât inclusiv preşedintele CNCD a sesizat faptul că, în momentul de faţă, Consiliul este blocat, deprofesionalizat.
"Practic, se poartă răfuieli politice, răspunzând unor comenzi prin interpuşii pe care majoritatea parlamentară i-a propus în acest consiliu fără să îndeplinească criterii profesionale", a mai susţinut Turcan.
Deputatul PNL Ioan Cupşa a afirmat, la rândul său, că au fost atacate două hotărâri ale Parlamentului pe această temă.
"Cele două Hotărâri ale Parlamentului nr. 21 din 2018 şi 48 din 2017 trebuiau atacate. Vom câştiga cu certitudine la CCR. Cu aroganţă, cu superficialitate, cum fac de o lungă perioadă de timp, cei de la putere, PSD - ALDE, chiar sprijiniţi şi de UDMR, tratează cu superficialitate toate obligaţiile pe care le au. Astfel, în ce priveşte desemnarea membrilor CNCD au încălcat legea în privinţa audierii acestor persoane.
Persoanele în cauză nu au fost audiate nici măcar în comisii, darămite în plenul Parlamentului. Este o precizare în lege care spune că 6 din 9 dintre membrii CNCD, respectiv două treimi, trebuie să fie licenţiaţi în drept. În prezent, doar 5 dintre cei 9 sunt licenţiaţi în drept. Deci, prevederi exprese ale legii au fost încălcate", a explicat Cupşa.
Sursa: Agerpres
Etichete: CCR , PNL , curtea constitutionala , cncd
Dată publicare: 16-05-2018 16:27