Modifica setarile cookie
Toate categoriile

PNL a informat reprezentanţii UE și SUA asupra colaborării USR PLUS şi partidul extremist, antisemit AUR

Deputatul Alexandru Muraru şi reprezentantul special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei a anunţat că i-a informat duminică oficial pe omologii săi, despre planul partenerilor de guvernare.

Totodată, el a transmis o scrisoarea oficială către un număr important de organizaţii internaţionale cu un rol major în prevenirea şi combaterea antisemitismului, a negării Holocaustului, în protecţia memoriei victimelor regimurilor totalitare şi a drepturilor minorităţilor etnice sau sexuale.

În acelaşi timp, Alexandru Muraru a adus la cunoştinţa celor 108 deputaţi din Parlamentul European, care provin din 22 de state membre ale UE, membri ai grupului politic Renew Europe, planul care se pregăteşte în aceste zile la Bucureşti, unde, colegii lor din alianţa USR-PLUS, partide afiliate Renew Europe, s-au aliat printr-un demers oficial cu o formaţiune politică ce a hărţuit în permanenţă minorităţile etnice şi sexuale, arată un comunicat de presă.

„În documentul oficial, am subliniat faptul că noua alianţă conjuncturală creează premisele aducerii la putere a unui partid neofascist, xenofob, antisemit, care a ultragiat în permanenţă memoria victimelor Holocaustului, a încercat reabilitarea criminalilor de război şi a promovat ura împotriva minorităţilor etnice şi sexuale. Am atras atenţia, în documentul transmis, că este pentru prima dată, de la aderarea României la Uniunea Europeană, când un partid extremist de factură neo-fascistă, xenofob, antisemit, este cooptat de o forţă politică pro-europeană aflată la guvernare pentru a vota o moţiune de cenzură împotriva propriului cabinet. Practic, prin această acţiune politică, alianţa USR-PLUS ia locul PSD şi reîntoarce România în urmă cu 30 de ani, când, pe atunci, socialiştii români guvernau deschis cu partide extremiste, neo-fasciste, ultranaţionaliste şi antisemite”, a afirmat Alexandru Muraru, conform sursei citate.

El a mai explica, în document, că AUR este un partid politic anti-european, profund naţionalist şi care înclină spre extrema dreaptă a spectrului politic.

„În documentul oficial am explicat că Alianţa pentru Unirea Românilor este un partid politic profund naţionalist, anti-european, înclinând spre extrema dreaptă a spectrului politic. Este condus de persoane care au făcut în trecut şi recent afirmaţii cu conţinut xenofob, homofob şi sexist, sau au glorificat personalităţi istorice condamnate pentru crime împotriva umanităţii. Membrii săi sunt promotori deschişi ai partidelor şi organizaţiilor paramilitare istorice fasciste româneşti, precum Mişcarea Legionară şi Garda de Fier, care au participat activ, în trecut, la exterminarea evreilor şi la desfăşurarea Holocaustului. Pe scurt, acest partid politic promovează intoleranţa şi discriminarea minorităţilor naţionale, religioase şi rasiale şi se opune diversităţii în România şi Europa. Alianţa pentru Unirea Românilor promovează politici identitare şi noţiunea de supremaţie a unei identităţi etnice, religioase şi rasiale. Acest lucru reiese numeroase acţiuni, mesaje, incidente care au dominat spaţiul politic şi public din decembrie 2020 până în prezent. Pe scurt, acest partid politic promovează intoleranţa şi discriminarea minorităţilor naţionale, religioase şi rasiale, şi se opune diversităţii în România şi Europa”, mai spune Muraru. El a mai spus că după iniţiativele şi mesajele publice ale AUR, Parlamentul a reacţionat cu o Declaraţie pentru a condamna unele manifestări antisemite din România şi încercările de reabilitare a criminalilor de război, demers susţinut şi de USR PLUS.

„Ca o consecinţă a iniţiativelor din trecut şi a mesajelor publice ale liderilor şi membrilor AUR, mediul social din România a cunoscut schimbări radicale. Incidente antisemite grave vizând comunitatea evreiască din Bucureşti au fost înregistrate pentru prima dată în mulţi ani în martie, iar discursurile de ură online se răspândesc alarmant. Drept urmare, Parlamentul României a reacţionat cu o Declaraţie pentru a condamna unele manifestări antisemite din România şi încercările de reabilitare a criminalilor de război, susţinute şi de USR PLUS. În urma alegerilor legislative din 2020, toate partidele politice reprezentate în Parlament s-au angajat public să nu coopereze sau să formeze alianţe cu acest grup politic în procesul legislativ. În iunie anul acesta, PSD a încercat cooperarea cu AUR cu privire la o moţiune de cenzură şi, cu acea ocazie, am avertizat, de asemenea, Partidul Socialiştilor Europeni cu privire la impactul negativ al acţiunii. În aceste zile, chiar Partidul Socialiştilor Europeni a avertizat asupra pericolului de a se crea o alianţă între USR-PLUS şi AUR pentru democraţia românească”, mai subliniază deputatul PNL.

„În această săptămână, USR PLUS a decis să nu îşi păstreze angajamentul în acest sens şi să submineze guvernul pro-european pe care l-a ajutat să-şi formeze cooperând cu AUR”, arată liberalul.

Acesta a adăugat că a arătat omologilor săi că o colaborare între USR PLUS şi AUR afectează negativ imaginea Renew Europen în Parlamentul European. El mai spune că vor fi consecinţe nefaste ale cooperării USR PLUS cu un partid „neofascist, xenofob, homofob şi anti-european”.

„Totodată, am arătat omologilor mei că această acţiune este foarte alarmantă, deoarece conferă AUR o pondere mai mare prin asocierea cu un partid progresist-centrist cu o bază puternică de alegători tineri şi foarte tineri. O astfel de cooperare aruncă o umbră asupra USR PLUS ca partid pro-european şi îi afectează negativ imaginea în cadrul Grupului RENEW EUROPE al Parlamentului European, unde deţine poziţia de preşedinte al grupului. Pe termen mediu, pericolul real al acestei cooperări este creşterea la putere a AUR prin utilizarea influenţei USR PLUS şi compromiterea demersurilor pentru promovarea egalităţii de gen, a diversităţii şi a drepturilor minorităţilor, în special a drepturilor LGBTIQ în România. Nu există nicio îndoială că, după această alianţă, AUR îşi va continua cu mai multă fervoare discursul xenofob, antisemit şi homofob. Consecinţele acestei alianţe de neconceput între USR PLUS şi un partid politic neofascist, xenofob, homofob şi anti-european vor fi grave pentru climatul de toleranţă, încredere şi stabilitate din România, precum şi din Europa, deoarece ar putea duce la alte astfel de asociaţii în viitor, cu consecinţe de neimaginat pentru procesul politic din UE”, a mai explicat Alexandru Muraru.

Prin urmare, deputatul PNL a făcut un apel la omologii săi să condamne public şi să împiedice imediat astfel de asocieri de forţe politice.

„În final, am făcut apel către omologii mei să condamne public şi să împiedice imediat – arătând astfel că nu că nu tolerează asocierile dintre forţele politice de masă şi extrema dreaptă din statele membre ale UE – orice cooperare politică sau asociere între USR-PLUS şi Alianţa pentru Unirea Românilor, în orice etapă şi în orice scop”, a conchis Muraru.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult