Pe cine acuză Ponta pentru eșecul moțiunii de cenzură: "În toamnă trebuie să ne pregătim mai bine"
Ponta spune că în toamnă el va încerca să dea jos Guvernul, pentru a forma un Cabinet susţinut tot de parlamentari PSD şi ALDE. ”În toamnă trebuie să ne pregătim mai bine şi trebuie ca domnul Orban să ne încurce mai puţin”, afirmă fostul premier, scrie News.ro.
”1 ianuarie 2019 trebuie să ne prindă cu alt guvern, cu o construcţie social-democrată, liberal-democrată, alături de colegi care pot şi trebuie să înţeleagă că este nevoie de un guvern mult mai bun. Am spus că noi n-o să votăm un guvern condus de Ludovic Orban, PNL.
Dar era un mesaj de la foştii mei colegi de la PSD şi ALDE care la fel mi-au spus: nu ne cereţi să dăm jos guvernul PSD-ALDE ca să vină un guvern PNL. Modul în care s-a pornit cu moţiunea a fost total greşit şi tot ce s-a întâmplat în ultimele zile. Eu vă spun că nu există o alternativă şi dacă nu a putut să o facă dl Orban şi cu PNL o să încercăm să construim noi alternativa în toamnă”, a declarat Victor Ponta.
El a precizat că se referă la ”o discuţie mult mai serioasă şi mai bine pregătită cu parlamentari PSD şi ALDE”.
Întrebat dacă a avut vreo discuţie cu Tăriceanu pentru ruperea coaliţiei de guvernare, Ponta a răspuns: ”Eu am discutat cu toţi liderii politici, nu am încercat să-i determin să rupă coaliţia, pentru că nu puteam vorbi în numele PNL sau al USR. Singurul cu care n-am vorbit în această perioadă a fost Ludovic Orban. (...) În toamnă o să avem timp mai mult şi şanse mai mari să pregătim o alternativă la guvernul Dragnea-Dăncilă”.
Victor Ponta a ţinut să precizeze că ultima dată când a vorbit cu preşedintele Klaus Iohannis a fost la CSAT în 2015.
”Noi oferim soluţii, că azi când vorbim nu avem sprijinul pentru această soluţie, asta înseamnă că în toamnă trebuie să ne pregătim mai bine şi trebuie ca domnul Orban să ne încurce mai puţin”, a mai spus fostul premier.
Ponta a afirmat că în 2019 e nevoie de un guvern politic, nu de un guvern de tehnocraţi, sprijinit de cât mai multe forţe politice.
Sursa: News.ro
Etichete: PNL , ludovic orban , motiune de cenzura , victor ponta
Dată publicare: 27-06-2018 15:36