Paul Stănescu: PSD va susține Legea vaccinării obligatorie în procedură de urgenţă
Astfel, parlamentarii PSD vor vota acest act normativ iniţiat în guvernarea PSD.
Legea vaccinării obligatorii a trecut de Senat şi se află în dezbatere la Camera Deputaţilor.
Stănescu spune că parlamentarii PSD consideră că vaccinarea ar trebui să devină obligatorie.
”Legea vaccinării obligatorii a trecut de Senat este la Camera Deputaţilor la Comisia de Sănătate, deci a fost iniţiată în timpul guvernării PSD şi, din discuţiile pe care le-am avut împreună cu colegii mei, legea vaccinării obligatorii va fi în procedură de urgenţă pentru că suntem într-o anumită situaţie care forţează lucrul ăsta, în momentul în care vorbim de atâtea cazuri de gripă la nivelul ţării noastre şi de asemenea vorbim de virusul gripal care vine din China. Noi credem că este obligatorie vaccinarea şi vom susţine acest proiect de lege în procedură de urgenţă” a afirmat Paul Stănescu joi seară, la Ploieşti, potrivit News.ro.
Gripa a provocat în acest sezon 3 decese, în judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Hunedoara, conform datelor făcute publice joi de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).
La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) a fost de 81.646, cu 30.6% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămâna a sezonului precedent (117.576) şi cu 11.4% mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară (73.257).
Sursa: News.ro
Etichete: PSD , lege , vaccinare , gripa , paul stanescu
Dată publicare: 24-01-2020 09:55