Partidele caută nume pentru funcțiile de judecători la CCR. La cine s-a gândit PSD
Recent, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu a precizat că din partea coaliţiei PSD - ALDE va fi o singură propunere.
La Curtea Constituțională, mandatele a 3 judecători expiră în iunie, iar președintele Klaus Iohannis a anunțat deja, luni, că a semnat decretul privind numirea în funcția de judecător la Curtea Constituțională a Elenei-Simina Tănăsescu, fostul său consilier.
Astfel, urmează ca un judecător să fie numit la CCR de Camera Deputaţilor, iar celălalt de Senat, după expirarea unor mandate.
Deputatul Ioan Cupşa şi senatorul Daniel Fenechiu sunt propunerile Partidului Naţional Liberal pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională, a anunţat luni preşedintele formaţiunii, Ludovic Orban.
De asemenea, avocații Ștefan Vlad și Mircea Ursuța ar putea fi propunerile USR pentru funcțiile de judecători la CCR, însă USR va avea discuţii şi cu celelalte partide de opoziţie pentru a vedea dacă se poate ajunge la o propunere comună, a declarat luni preşedintele USR, Dan Barna.
"Astăzi, în cadrul şedinţei grupului parlamentar al USR, am decis care vor fi nominalizările pentru poziţiile de judecător la Curtea Constituţională a României. Cele două nominalizări sunt Mircea Ursuţa - avocat, cadru didactic, profesor de la Oradea, care a fost unul dintre avocaţii ce au contribuit decisiv la câştigarea proceselor împotriva firmelor Gabrielei Firea, şi Vlad Ştefan - un avocat din Bucureşti, tot cu experienţă semnificativă în ceea ce înseamnă apărarea statului de drept şi în contencios-administrativ", a afirmat Dan Barna, potrivit Agerpres.
El a menţionat că ambele propuneri îndeplinesc criteriile de vechime şi cele prevăzute de lege, iar, în plus, aceştia nu fac parte din USR şi nu au făcut parte din niciun partid politic.
"Noi credem foarte mult că la Curtea Constituţională nu trebuie să avem politicieni, la Curtea Constituţională trebuie să avem magistraţi sau profesionişti ai dreptului, care nu au făcut parte din partide politice tocmai pentru că această instituţie trebuie să fie un arbitru şi un judecător al stabilităţii statului de drept şi nu un player activ, nu un jucător activ, cum s-a întâmplat în ultima perioadă", a precizat Barna.
Întrebat de ce opoziţia nu are o propunere comună pentru aceste funcţii, el a răspuns: "Vom vedea, dacă vom ajunge acolo. Vom avea discuţii în zilele următoare până la votul final şi cu celelalte partide".
"Am văzut că şi colegii de la PNL au nişte nominalizări, vom mai avea discuţii şi astăzi şi mâine şi vom vedea dacă vom ajunge la un candidat comun sau nu. Suntem deschişi la discuţii. Însă elementul principal este acesta: considerăm că nu putem avea politicieni la Curtea Constituţională ca nominalizări în cadrul acestui proces. Au existat discuţii şi vor fi şi mâine. Discuţiile sunt în continuare în desfăşurare. Chiar înainte de această declaraţie am discutat cu Ludovic Orban şi am convenit să mai povestim în a doua parte a zilei şi mâine dimineaţă", a adăugat Barna.
El a spus că deocamdată nu a discutat cu liderul UDMR, Kelemen Hunor.
"Cu celelalte parte de opoziţie am discutat şi există un interes de a avea un candidat comun, vom vedea care va fi rezultatul discuţiilor. O să vorbesc şi cu UDMR, deocamdată nu am făcut acest lucru", a mai spus preşedintele USR.
3 mandate de judecător la CCR expiră în iunieCurtea Constituţională a României a trimis o scrisoare conducerii Camerei Deputaţilor informând că în data de 15 iunie expiră mandatul judecătorului Ştefan Minea, care a fost numit de forul legislativ în 15 iunie 2010 pentru un mandat de 9 ani.
Şi mandatul judecătoarei Maya Teodoroiu, numită de Senat, expiră, iar conducerea Camerei superioare a Parlamentului urmează să stabilească un calendar pentru numirea unui nou judecător.
De asemenea, mandatul judecătorului CCR Petre Lăzăroiu va expira în data de 2 iunie.
Procedural, plenul Senatului va dezbate şi supune la vot propunerile grupurilor parlamentare pentru numirea unui judecător la CCR.
Sursa: Agerpres, Pro TV
Etichete: CCR , PSD , PNL , curtea constitutionala , camera deputatilor , deputati , Parlament , judecatori , mandat
Dată publicare: 06-05-2019 14:33