Parlamentul a votat legea privind eliminarea ștampilei din administrația publică
Proiectul a fost inițiat de către senatorul USR Cristian Ghica.
Potrivit unui comuicat al USR, proiectul adoptat prevede că instituțiile administrației publice nu vor mai fi obligate să utilizeze ștampila în relația cu cetățenii sau cu alte instituții. Asta înseamnă că documentele vor putea circula mai ușor, în format digital, nu va mai fi necesar exemplarul „original” pe hârtie cu ștampilă și totul va putea fi trimis și primit online, cu semnătură electronică. Vor rămâne în uz doar parafele speciale, cele care sunt stabilite conform unor legi precise, cu instrucțiuni clare de utilizare.
„Marele merit al noii legi este că ea creează premisele digitalizării și simplificării birocrației. Practic, nicio primărie și niciun minister nu vor mai putea să refuze trimiterea și primirea documentelor în format digital, cu semnătură electronică. Asta înseamnă că oamenii nu vor mai fi purtați pe drumuri ca să plimbe hârtii între instituții. Înseamnă că nu vor mai sta la coadă la ghișeu, ci vor putea trimite și primi documente pe email, înseamnă că interacțiunea cu administrația va fi mai simplă și mai eficientă. Evident, lucrurile nu se vor întâmpla de pe o zi pe alta. Dar acest prim pas, eliminarea obligativității ștampilei, va genera un efect de domino în ceea ce privește modernizarea administrației. Am eliminat practic ultima reminiscență a birocrației de tip medieval ce se practica încă în România”, a declarat senatorul USR Cristian Ghica.
Legea privind eliminarea obligativității ștampilei în instituțiile publice este printre foarte puținele proiecte care au fost inițiate de Opoziție în acest mandat și care au trecut de votul final al Parlamentului.
Printre acestea sunt Legea privind interzicerea hărțuirii și cea privind înființarea Registrului agresorilor sexuali, precum și legea privind expertizarea seismică a unităților de învățământ.
La toate trei, Cristian Ghica a fost inițiator sau co-inițiator.
Sursa: Pro TV
Etichete: deputati , Parlament , administratie , stampila
Dată publicare: 11-09-2019 15:22