Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Parlamentarii s-au întors la treabă după un lung concediu de vară. Opoziția a pregătit deja primele moțiuni simple

Your browser doesn't support HTML5 video.

Parlamentarii României s-au întors joi la treabă după un lung concediu de vară. Oficial, aleșii au dat startul noii sesiuni parlamentare, după care, fără niciun plan concret pentru perioada următoare, și-au luat liber până marțea viitoare.

Doar șefii de partide au trasat prioritățile legislative pentru această toamnă. Restul se mai bucură încă de vacanță.

Întâmpinați de corul Madrigal după două luni de vacanță, aleşii s-au întors la muncă.

Deși se laudă că în timpul vacanței s-au ocupat și de alegători, mulţi parlamentari au revenit fără niciun proiect pregătit pentru ei.

Urmează însă o perioadă agitată. Opoziția a pregătit deja primele moțiuni simple împotriva ministrului Educației și al Energiei.

Cătălin Drulă, președinte USR: „Vom ataca în această sesiune miniștrii gropari ai acestei țări. Virgil Popescu, chiar azi depunem moțiune simplă împotriva sa, este groparul energiei, și în ciuda declarațiilor publice, e apărat și de PNL și de PSD.”

Fără proiecte individuale, prioritățile legislative sunt trasate de șefii de partide. Legile justiției trebuie adoptate cât mai repede, așa că deputații și senatorii au făcut o comisie specială pentru asta. Legea educației, atât de controversată, va trebui discutată în aceasta toamnă. Guvernul se pregătește să depună la Parlament și legile securității naționale. Insă abia de marțea viitoare. Până atunci, aleşii au liber.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult