Parlamentarii au împrumutat altora, în total, aproximativ 12 milioane de euro. Ce scrie în declarațiile de avere
Your browser doesn't support HTML5 video.
Este o practică des întâlnită, dacă ne gândim că mai toţi deputaţii şi-au trecut, în declaraţiile de avere, sume consistente pe care însă le-au dat cu împrumut. Sunt bani care au ajuns la firme la care sunt acţionari sau la prieteni, iar valoarea acestora este de aproximativ 12 milioane de euro.
Fost viceprimar de sector, în prezent deputat PSD, Dan Cristian Popescu are o avere impresionantă, iar generozitatea sa pare pe măsură. Parlamentarul a dat cu împrumut în total 45 de milioane de lei, adică aproximativ 9 milioane de euro. La capitolul venituri, a trecut şi sume provenite din dobânzi, dar spune că fără legătură cu banii împrumutaţi.
Dan Cristian Popescu, deputat PSD, spune că a dat banii unor prieteni acum mult timp şi nu i-au mai dat înapoi. „Sunt dobânzi de la statul român, unde am certificate”, spune Popescu.
Ministrul Energiei, liberalul Virgil Popescu, are în declaraţia de avere şapte împrumuturi către diverse firme la care este asociat (1.090.880 de lei). Sumele depăşesc un million de lei, iar ministrul spune că sunt vechi şi că nu a apucat să şi le recupereze din profitul companiilor.
Parlamentar de Constanța, Marian Crusoveanu a împrumutat două firme la care este acţionar cu peste 183.000 de euro, iar pe un prieten l-a ajutat cu peste 100.000 de euro.
Reporter: „De ce nu s-a dus la bancă?” Eugen Crusoveanu, deputat PNL: „Și eu m-am întrebat asta, dar la momentul ăla avea nevoie şi nu putea să facă împrumut”.
Retras din compania pe care a condus-o, social democratul Paul Stancu a lăsat afacerea copiilor şi tot pe aceştia i-a împrumutat cu bani să-şi cumpere maşini şi apartamente în Bucureşti.
Paul Stancu, deputat PSD, spune că sunt banii din economiile lui, că e normal să-şi ajute copiii şi că nici măcar nu a avut bani să la facă case în Bucureşti după 20 de ani de muncă.
În total, în declaraţiile de avere ale parlamentarilor sunt aproximativ 12 milioane de euro pe care aceştia i-au dat cu împrumut. Cele mai multe sunt împrumuturi pe care le-au acordat firmelor la care au acţiuni ori contribuţii la campania electorală.