Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Palatul Parlamentului are nevoie urgentă de reparații. Pe alocuri cad tavanele

Your browser doesn't support HTML5 video.

Palatul Parlamentului are nevoie urgentă de reparații. Mucegaiul a invadat mai multe încăperi, pe alocuri cad tavanele, iar după ce s-au spart mai multe țevi a început să curgă apă prin lustre.

Aleșii actuali se plâng că este frig în birouri, însă nu par deranjați de infiltrații. Așa au gândit și cei de dinaintea lor, care au lăsat clădirea să se degradeze.

Palatul Parlamentului este a două clădire că mărime din lume și un punct de atracție pentru milioane de turiști. La parter a funcționat oficiul pentru combaterea spălării banilor. Se pare că, atunci când au plecat angajații, au uitat robinetul deschis.

Deasupra sunt parcate mașinile deputaților. De acolo, de pe terasă, s-a infiltrat apa și tot tavanul s-a prăbușit. Pereții sunt acoperiți cu mucegai.

George Dumitrica, secretar general Camera Deputaților: "Pentru a reuși să ținem aceasă clădire în picioare sunt zone unde vorbim deja de structura de rezistență, unde trebuie să intervenim urgent".

Citește și
Dan Barna
Dan Barna: Săptămâna viitoare, să eliminăm pensiile speciale ale parlamentarilor

Ca peste tot în Capitală, și țevile din Parlament se sparg des, iar apa a țâșnit inclusiv prin lămpi. Contacte ruginite, cabluri lăsate la vedere sau uși care se deschid înspre pereți sunt la tot pasul și vorbesc în locul celor care au îngrijit clădirea în ultimele decenii.

Vlad Sergiu, senator USR PLUS: "Toată clădirea are probleme de structură. Acum, că are puțină igrasie sau bate vântul, am încercat să trecem peste".

Virgil Guran, senator PSD: "Cu înghețatul de frig e o problemă și la PNL, și am înțeles că la parter sunt probleme. Chiar nu sună bine. Dacă nici în Parlament nu rezolvăm probelema căldurii, atunci unde o mai rezolvăm".

Palatul Parlamentului funcționează după soluții tehnice gândite în anii '80.

Alex Tănase: "Avem lifturi în casă care consumă 36 de kilowați, în condițiile în care un tramvai consumă 21".

Marian Stan, referent: "Două dintre ele au fost puse în funcțiune în '90, dar au fost montate în 88-89".

În medie, se blochează cam de 10 ori pe zi. Dar și dacă s-ar prăbuși vreodată în gol, cabina grea de o tonă și jumătate i-ar proteja perfect pe toți cei din interior. Aceasta a fost dorința lui Nicolae Ceaușescu, iar factura este pe măsură. Toată clădirea consumă lunar peste 10,3 milioane de kilowati.

254 de milioane de lei au cerut parlamentarii de la bugetul de stat, și 80% din sumă ar trebui investită în reparații, susțin administratorii clădirii. Asta dacă nu cumva politicienii vor avea alte priorități.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult