Organizaţia Femeilor Social Democrate îl susţine pe Dragnea. ”PSD rămâne strâns unit”
Comunicatul integral transmis de Rovana Plumb
”Din 2005, asistăm la decimarea sistematică a elitelor politice ale României. Cei care astăzi se bucură că încă un lider PSD poate fi eliminat, să se gândească la cine va reprezenta mâine interesele României într-o lume atât de complicată, competitivă, într-o lume în care doar înțelepciunea, echilibrul, pot menține pacea și permit consolidarea și dezvoltarea societăților democratice. Cei care astăzi jubilează, să se gândească la faptul că principalul model democratic al lumii își bazează temelia în primul rând pe drepturile și libertățile fundamentale ale omului, care includ și prezumția de nevinovăție. Organizația Femeilor Social Democrate îndeamnă opinia publică să reflecteze cu multă înțelepciune la tot ceea ce se întâmplă în aceste momente, inclusiv asupra acestui atac care se dă asupra partidului de guvernământ, printr-o condamnare în primă instanță într-un dosar fără miză, fără substanță, numai pentru a crea o falie în societatea românească și a asmuți români împotriva românilor pentru interesele politice ale unora care nu au fost validați prin vot democratic. PSD rămâne strâns unit în jurul președintelui și al idealurilor social democrate. PSD a dovedit că nu poate fi destructurat. PSD va continua să guverneze și să lupte pentru fiecare român în parte, pentru a construi o societate mai bună, mai dreaptă, mai echitabilă.”
Judecătorii Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie a pronunțat primele decizii în cazul DGASPC Teleorman, în dosarul în care Liviu Dragnea a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu și fals intelectual. Astfel, Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu și se anulează suspendarea din Dosarul Referendumul.