Orban: PNL solicită convocarea premierului Dăncilă în Parlament la ”Ora Guvernului”
Astfel, PNL cere explicaţii privind "derapajele din economie", "blocajul marilor proiecte de investiţii în infrastructura de transport", situaţia din sănătate şi absorbţia fondurilor europene, a anunţat luni preşedintele PNL, Ludovic Orban.
"Am hotărât ca Partidul Naţional Liberal să convoace pe premierul Viorica Vasilica Dancilă în cadrul procedurii 'Ora Guvernului', la Camera Deputaţilor, prin intermediul grupului PNL. Principalele teme pentru care convocăm premierul Dăncilă să dea seama ţin de derapajele din economie, de scăderea puterii de cumpărare a românilor din cauza guvernării PSD - ALDE, blocajul în ceea ce priveşte marile proiecte de investiţii în infrastructura de transport, sănătate şi situaţia dezastruoasă în materie de absorbţia fondurilor europene", a spus Orban.
Decizia a fost luată în şedinţa Biroului Executiv al PNL care s-a desfăşurat la Parlament.
Sursa: Agerpres
Etichete: PNL , ludovic orban , Parlament , ora guvernului
Dată publicare: 19-03-2018 16:40