Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Orban: Nimeni nu va suferi că l-a sprijinit pe Cîţu după ce voi câştiga alegerile. Dar cu o singură condiţie

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a afirmat, vineri, că, după ce va câştiga alegerile interne, nimeni nu va avea de suferit că l-a sprijinit pe Florin Cîţu, dar acest lucru se va întâmpla cu o singură condiţie.

Condiția va fi ca aceștia să nu facă rău colegilor care îl sprijină în lupta internă.

Orban a declarat, la o conferinţă despre alegeri de la PNL Olt, că îi invită pe colegii din Ardeal să vină în Oltenia să vadă cât trebuie să muncească pentru un vot, notează News.ro.

“De multe ori îmi vine să îi invit pe colegii anumite filiale din Ardeal care îşi fac campanie în adunări publice, de regulă o adunare două publică pe campanie, să vină să facă campanie în judeţul Olt, să vadă de câte ori trebuie să treci pe la poarta unui om ca să fii cât de cât convins că te votează şi chiar atunci când eşti convins că te votează nu ştii ce se întâmplă noaptea de dinaintea alegerilor şi te trezeşti că de unde eşti sigur că câştigi nişte alegeri, le pierzi în ultimul moment.

Aş vrea să îi văd cum ar rezista presiunii, ameninţării, terorii permanente pe care au avut baronii PSD nu numai în Olt, în general în judeţele din Oltenia şi din sudul României. Pentru a câştigat un vot în Olt, în Dolj, în Gorj, în judeţele din sud trebuie să munceşti de trei ori, de cinci ori poate, de şapte ori mai mult decât ca să câştigi un vot în filialele din Ardeal”, a afirmat Orban. El a precizat că de la începutul acestei campanii interne a evitat să răspundă la orice atac din partea colegilor săi. “Am încercat încă de la începutul acestei campanii în care m-am trezit cu un competitor la care nu m-am aşteptat, vă spun sincer. De la începutul acestei campanii am evitat atât cât a fost posibil să răspund la orice fel de atac din partea colegilor mei şi să evit să dau vreo declaraţie prin care să creez vreun prejudiciu de imagine PNL.

Citește și
Florin Citu, Ludovic Orban
Lupta pentru șefia PNL. Cîțu se vede deja câștigător, iar Orban invocă Biblia și pe Ronaldo

Aşa voi fi şi de acum înainte, iar dacă este cineva care să garanteze unitatea PNL acela sunt eu. Pentru mine nu există delictul de opinie, pentru mine membrii PNL trebuie apreciaţi, respectaţi şi susţinuţi în funcţie de munca lor, de efortul lor, de rezultatele pe care le au, în funcţie de calitatea lor umană, de caracterul lor şi în funcţie de ce dau bun atât pentru partid, cât şi pentru comunităţile locale şi pentru România”, a afirmat Orban.

Orban: Nu este normal să avem colegi în PNL care să fie daţi afară doar pentru faptul că susţin candidatura mea

El a menţionat că nimeni nu va avea de suferit de pe urma faptului că l-a sprijinit pe Cîţu în campania electorală. “Nimeni nu va avea de suferit de pe urma faptului că l-a sprijinit pe Florin Cîţu după ce voi câştiga alegerile pentru funcţia de preşedinte al PNL. Dar cu o singură condiţie, să nu facă rău colegilor lor de partid care mă sprijină în această competiţie electorală. Asta este condiţia şi vă puteţi da seama de ce spun acest lucru.

Nu cred că este normal ca membri ai PNL să fie daţi afară din funcţii – sigur ne-am obişnuit să se întâmple lucrul ăsta când la putere e PSD – dar nu este normal să avem colegi în PNL care să fie daţi afară doar pentru faptul că susţin candidatura mea. Acest lucru nu este normal şi atrag atenţia că trebuie să înceteze orice fel de utilizare a pârghiilor de putere guvernamentale, administrative pentru a reprima colegi care îmi susţin candidatura”, a transmis Orban.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult