Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Orban: Guvernul a apărat locurile de muncă pe perioada epidemiei de COVID-19

Guvernul PNL ''a apărat'' locurile de muncă pe toată perioada crizei economice declanşate de epidemia de COVID-19, a declarat, miercuri, prim-ministrul Ludovic Orban, în plenul Parlamentului.

"M-aţi chemat să prezint măsurile legate de alegerile locale, de începerea şcolilor şi (...) anti-COVID. Nu m-aţi chemat să vă prezint măsurile economice ale Guvernului PNL. Am să vă prezint totuşi ceva. Guvernul nostru a apărat locurile de muncă pe toată perioada crizei economice declanşate de epidemie. Uitaţi-vă pe date, pe REVISAL. Eu nu rostesc cifre scoase din burtă, minciuni ordinare, care nu au absolut bază în realitate. Numărul de angajaţi cu contracte de muncă, angajaţii activi, pe data de 3 august: 5.589.435; numărul de angajaţi la 1 ianuarie, înainte de declanşarea epidemiei şi a crizei economice aferente, (...) era de 5.582.008. Sunt date luate din REVISAL, dacă REVISAL minte, deşi mă îndoiesc. Deci, sunt angajaţi mai mulţi cu 7.430 ", a afirmat Orban.

El a făcut aceste precizări în contextul în care parlamentari PSD i-au reproşat că nu a prezentat măsuri economice în cadrul intervenţiei sale.

"Vorbiţi de un milion de şomeri, pe datele oficiale ale ANOFM sunt înregistraţi astăzi 256.000, dintre care 76.000 de şomeri încă sunt în plata indemnizaţiei de şomaj, restul au ieşit din plata indemnizaţiei de şomaj, Eu vă dau date, sunt date care sunt oficiale şi care există în baze de date", a susţinut prim-ministrul.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult