Orban, despre închisoarea la domiciliu: ”PNL va ataca această lege idioată la CCR”
Proiectul de lege prevede că, în cazul persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de până la un an, executarea pedepsei se realizează prin detenţie la domiciliu, cu excepţia persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violenţă.
Aceste prevederi se aplică şi persoanelor condamnate care mai au de executat 18 luni până la împlinirea fracţiei minime obligatorii pentru liberarea condiţionată din pedeapsa iniţială a închisorii mai mare de un an.
Liderul PNL, Ludovic Orban, susține că acest act normativ este ”de neacceptat”.
”Săptămâna aceasta, majoritatea a mai adoptat câteva acte normative. Așa-zisul act normativ – pușcăria în sufragerie, adică posibilitatea ca pentru pedepse de până la 5 ani de zile cei care sunt condamnați să nu mai trebuiască să-și ispășească pedeapsa în închisori, în sisteme publice de detenție, ci să poată să facă pușcărie acasă.
Adică, Dragnea dacă primește 3 ani și jumătate de închisoare pentru infracțiunea comisă, că a luat din banii asistaților sociali din Teleorman ca să-și plătească doi angajați ai PSD la Teleorman, deci are posibilitatea sa-și ispășească pedeapsa în sufragerie. Deci, doamna Udrea dacă va fi adusă din Costa Rica să-și ispășească pedeapsa, se poate să-și ispășească pedeapsa de acasă, fără brățară, fără nici un fel de constrângere, fără nici un fel de pază. Este de neacceptat, este inadmisibil și evident , PNL va ataca această lege idioată la CCR.” - a spus Orban.
Potrivit prevederilor adoptate, regimul închis se aplică iniţial persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violenţă la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depăşeşte 13 ani.
Regimul semideschis se aplică iniţial persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violenţă la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 3 ani, respectiv persoanelor condamnate pentru fapte comise fără violenţă la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depăşeşte 13 ani.
Regimul deschis se aplică iniţial persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violenţă la pedeapsa închisorii de cel mult un an, respectiv pentru fapte comise fără violenţă la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 3 ani.
Sursa: Pro TV
Etichete: inchisoare , CCR , PNL , curtea constitutionala , ludovic orban , detentie , domiciliu
Dată publicare: 16-11-2018 16:13