Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Orban, despre eliminarea pragului la referendum: E o petardă, nu trebuie luată în seamă

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi seara că ideea eliminării pragului de prezenţă pentru validarea unui referendum este o "petardă care nici măcar nu trebuie luată în seamă".

"Probabil dl Dragnea şi-ar dori ca la referendum să voteze numai CEx-ul PSD sau numai o parte din CEx-ul PSD, minus cei opt sau nouă care au votat împotriva lui. Lucrul ăsta nu se poate. Şi aşa PSD a coborât de la 50% la 30% pragul de validare al referendumului, scoţând din burtă cifra asta de 30% care nu are absolut nicio justificare. Iar acum are neobrăzarea domnul Dragnea, după acest eşec lamentabil, după această compromitere a instituţiei referendumului, după această compromitere a unei teme care a fost susţinută de foarte mulţi oameni, să vină să vorbească de coborârea pragului sau de desfiinţarea pragului. Este o petardă care nici măcar nu trebuie luată în seamă", a declarat Orban la Digi 24.

Liderul PNL a opinat că după neîntrunirea pragului de prezenţă pentru validarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei a fost afectată chiar instituţia referendumului.

"Cred că au avut de pierdut iniţiatorii referendumului, cei care au susţinut definirea familiei drept căsătoria dintre bărbat şi femeie, pentru că nu s-a întrunit pragul şi obiectivul lor de a sigila în Constituţie această prevedere, care există de altfel în legislaţia românească, nu a fost adoptată, cu siguranţă şi instituţia referendumului în sine a fost afectată. Referendumul este forma cea mai profundă de democraţie. (...) Referendumul este modalitatea prin cetăţenii îşi exprimă direct opinia faţă de problemele din societate iar instituţia referendumului este o instituţie fundamentală pentru democraţie, care nu trebuie lăsată să fie discreditată de PSD, de Dragnea sau de cei care au susţinut instituţia boicotului în această chestiune", a afirmat Ludovic Orban.

Preşedintele PNL a susţinut exercitarea dreptului de vot, indiferent de opţiune, arătând că nu poţi la un referendum să încurajezi boicotul şi la altul prezenţa la urne.

"Toţi cei care încurajează boicotul, absenţa la vot, trebuie să înţeleagă că nu poţi la un referendum să încurajezi boicotul şi absenţa la vot, să motivezi absenţa la vot, iar la un alt referendum să susţii prezenţa la vot. Părerea mea e că oamenii, indiferent ce opţiune au, indiferent cum pare că opţiunea lor poate fi sau nu poate fi câştigătoare, ei trebuie să îşi spună punctul de vedere şi să-şi exercite voinţa prin intermediul votului", a adăugat Orban.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat miercuri că în cazul unui scrutin popular fără prag, automat s-ar mări procentul de prezenţă la urne, iar ideea de cvorum "inhibă" sau diminuează prezenţa la vot.

 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult