Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Orban a anunţat va trimite o scrisoare de informare Comisiei de la Veneţia

Liderul liberal a anunţat că va informa Comisia de la Veneţia despre OUG privind legile justiţiei.

 

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat marţi că se lucrează la o scrisoare de informare adresată Comisiei de la Veneţia pe tema ordonanţei de urgenţă privind legile justiţiei, în paralel cu elaborarea sesizării care va fi trimisă Avocatului Poporului.

"Suntem în curs de elaborare, identificăm temeiurile de neconstituţionalitate care vor sta la baza sesizării. (...) Sper ca în cursul zilei de mâine să finalizăm documentul şi să apucăm să-l trimitem către Avocatul Poporului. De asemenea, o să începem să lucrăm la o scrisoare de informare către Comisia de la Veneţia, pentru ca să ştie aceşti experţi independenţi că imaginea şi prestigiul lor au fost folosite într-un mod pervers pentru a justifica nişte modificări care, de fapt, sunt contrare sensului recomandărilor care urmează să fie dezbătute în cadrul Comisiei de la Veneţia", a declarat Orban într-o intervenţie telefonică la Digi 24.

Întrebat dacă opoziţia intenţionează să iniţieze o moţiune de cenzură pe tema modificărilor aduse legilor justiţiei, liderul liberal a răspuns că se caută momentul cel mai potrivit pentru ca un astfel de demers să aibă succes.

Citește și
Ludovic Orban
Orban, despre eliminarea pragului la referendum: E o petardă, nu trebuie luată în seamă

"Opoziţia are la îndemână o singură moţiune de cenzură pe sesiunea parlamentară. A depune o moţiune de cenzură care să nu aibă măcar câteva elemente care să ne dea convingerea că avem şanse să treacă moţiunea de cenzură înseamnă a trage un glonţ în gol. (...) Chiar astăzi am avut o consultare cu parteneri din opoziţie în care am discutat şi de această eventualitate şi vom face o evaluare, să vedem în ce măsură există vreo şansă pentru ca să treacă o moţiune de cenzură", a precizat Ludovic Orban.

Guvernul a adoptat, luni, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei.

"Suntem în momentul în care se încheie o perioadă de dezbateri pe cele trei legi ale justiţiei. A fost publicată şi cea de-a treia lege a justiţiei, care urmează să intre în vigoare mâine (marţi - n.r.). Pentru corelarea unora dintre prevederile celor trei legi, pentru preluarea unora dintre recomandările Comisiei de la Veneţia, pentru preluarea unora dintre solicitările scrise, explicite, ale Consiliului Superior al Magistraturii, pentru alte necesare corelări, Guvernul a adoptat prezenta ordonanţă de urgenţă", a anunţat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, după şedinţa de guvern.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult