Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Olguța Vasilescu, despre legea pensiilor: ”Un doctor ajunge cu o pensie de 5000 de lei”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Fostul ministru al Muncii, deputatul PSD Lia Olguța Vasilescu, a apărat, miercuri, în plenul Camerei Deputaților, proiectul legii pensiilor.

Ea a spus că, prin acest proiect de lege se dorește ca nivelul pensiilor speciale să fie atins și de pensiile publice.

Olguța vasilescu a dat drept exemplu rezultatul unor simulări, afirmând că un doctor ar putea avea o pensie de 5000 de lei pe lună, iar un profesor universitar 8000 de lei pe lună pensie, raportat la salariile pe care le aveau în 2017.

”Am înțeles, nu e bine că dăm bani de pensii și salarii, că e populism. Nu e bine că vrem ca cei care au pensii de invaliditate să treacă într-o legislație specială, unde să primească o sumă fixă, mai mare decât ce le revine lor pe contributivitate. Dar în ceea ce privește partea de pensii speciale cred că sunt importante niște precizări de făcut.

Și anume, suntem singurul Guvern care a plafonat pensiile speciale încă din iunie 2017 și asta ne-a costat la vot. În același timp, ne dorim ca prin această lege să ajungem cu pensiile publice pensiile speciale. Și vă rog frumos să vă uitați pe simulări și o să vedeți acolo că un profesor universitar va ajunge cu o pensie de 8000 de lei. Atenție! Raportat la salariul pe care-l avea în 2017, nu la salariile pe care le au acum în plată. Un doctor, la fel, ajunge cu o pensie de 5000 de lei, raportat, din nou, la salariile pe care le aveau în 2017, nu la mega salariile pe care le aveau acum în plată.” - a spus Olguța Vasilescu în plenul Camerei Deputaților.

Citește și
lege pensii - senat
PSD și-a sabotat marea promisiune: Legea pensiilor. Dăncilă a dat apoi vina pe Opoziție

Fostul ministru al Muncii a mai declarat că, în ceea ce privește sistemul acesta de pensii, ”noi credem că în 3 ani de zile el se va așeza la modul în care va fi mai avantajos să mergi pe această lege a contributivității, decât să rămână în vigoare legile speciale de pensii”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult