Modifica setarile cookie
Toate categoriile

“Oamenii ăștia se îndreaptă cu capul spre zid”. Ping pong cu pensiile speciale. România riscă să piardă trei miliarde de euro

Se aprind spiritele în coaliție, pe tema pensiilor speciale. România riscă să piardă trei miliarde de euro din PNRR, pentru că nimeni nu își asumă o reformă a pensiilor speciale, așa cum o cere Comisia Europeană.  

Ministrul Fondurilor Europene avertizează: „să nu ne trezim că avem o revelație" dacă pierdem banii pentru investiții.

După ani de amânări, România mai are timp doar până în luna iunie să aprobe reforma pensiilor speciale.

Următoarea cerere de plată, a treia, din Planul Național de Redresare și Rezilientă trebuie să conțină și o reformă a pensiilor speciale. Comisia Europeană a cerut să fie reduse semnificativ costurile cu acestea, care acum ajung la 12 miliarde de lei pe an. Însă liderii politici nu au reușit să ajungă la un consens pentru a reduce pensiile stabilite prin legi speciale pentru categorii precum magistrați, militari, diplomați sau aviatori.

În timp ce ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, susține într-o postare pe Facebook că Guvernul trebuie să anunțe măsurile, dar "să nu ne trezim că avem o revelație când Bruxelles-ul ne va spune că suntem în pericol să pierdem banii pentru investiții", Marcel Ciolacu spune că cerințele Comisiei Europene vor fi îndeplinite.

Citește și
Marcel Ciolacu
Ciolacu "apără" pensiile militarilor, polițiștilor și celor din serviciile secrete: "Nu sunt pensii speciale"

Marcel Ciolacu, președinte PSD: “Nici un euro din PNRR nu va fi pierdut. Este prioritatea atât a coaliției, a actualului guvern și a viitorului guvern. Modificăm în parlament. Nu suntem în sesiune, facem sesiune extraordinară, dar nimeni, niciun om politic din acest moment nu-și permite să piardă un euro din PNRR.”

Comisia Europeană sugerează o nouă modalitate de calcul

Din pensiile speciale, peste 200 de mii sunt cele militare.

Comisia Europeană sugerează o nouă modalitate de calcul, adică pensia să fie 45% din veniturile din întreaga carieră, și spune că cheltuielile nu sunt reduse suficient, din moment ce, potrivit proiectului din parlament, pensiile militarilor, de exemplu, reprezintă 65% din veniturile din ultima etapă a carierei.

Nicolae Ciucă: “A fost o greșeală în momentul în care s-a considerat că pensiile militare fac parte din categoria pensiilor speciale. Susțin încă o dată cu toată responsabilitatea. pensiile militare nu sunt pensii speciale. Oamenii din sistemul național de apărare, indiferent în care minister își desfășoară activitatea, trebuie să aibă încredere, trebuie să aibă perspectivă, trebuie să aibă predictibilitate pentru a-și desfășura activitatea cu profesionalism.”

Soluția deblocării pensiilor speciale ar trebui să vină de la PSD și PNL. Cei doi lideri sunt blocați între interesele de partid care le dictează menținerea acestor beneficii, decizii ale CCR care impun de asemenea menținerea unor dintre aceste venituri și cerinţele europenilor. Nici șeful statului nu vine cu o soluție.

Klaus Iohannis, preşedintele României: “Reforma nu se realizează pentru a lua anumiţi bani de la unii, sau pentru a da bani la alţii ci pt a crea un sistem corect, echitabil şi sustenabil şi exact asta trebuie să fie proiectul pe care mă aştept să-l înainteze ministerul de resort, Guvernul şi să fie promovat de coaliţie. Pensionarii au dreptul la pensia lor, o pensie din care pot trăi, o pensie care se calculează echitabil pentru toată lumea şi care este garantată a la long.”

Ghinea: Comisia nu va renunța la reformă

Potrivit fostului ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, Comisia Europeană consideră această reformă crucială și nu va renunța la ea.

Cristian Ghinea, fostul Ministru al Fondurilor Europene: “Există opțiunea, teoretică, că România să zică: ‘Domnle, noi nu vrem să mai facem reforma pensiilor speciale. Nu vrem. Dați-ne un fel de amendă, tăiați-ne din bani’. Nu se știe în momentul ăsta cât ar putea să taie Comisia Europeană. Poate să fie 700 de milioane, poate să fie peste un miliard, poate nu ne mai primim deloc tranșa a treia. Bugetul României poate să explodeze, dacă nu vin banii din PNRR. Oamenii ăștia se îndreaptă cu capul spre zid.”

Propunerea clară de reformă ar trebui adoptată în Parlament cel târziu până în iunie, astfel încât România să poată depune a treia cerere de plată conform calendarului.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult