Nu vor mai putea fi alese în funcții publice persoanele condamnate pentru viol, pedofilie sau corupţie. Proiectul, adoptat
Your browser doesn't support HTML5 video.
Astfel, nu vor mai putea candida pentru funcțiile de consilier local, consilier judeţean, primar sau preşedinte al consiliului judeţean ori senator sau deputat persoanele condamnate definitiv pentru comiterea de infracţiuni contra vieţii, contra libertăţii persoanei, privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile, contra libertăţii, integrităţii sexuale şi de rele tratamente aplicate minorului, dacă nu a intervenit reabilitarea judecătorească sau nu a fost împlinit termenul de reabilitare.
Proiectul modifică şi completează legea 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi legea 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor. Conform unui comunicat de presă al partidului REPER, proiectul prevedea, iniţial, interzicerea participării în alegeri a tuturor persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra minorilor (viol, pornografie, trafic, vătămări corporale grave etc.), până la reabilitare, potrivit News.ro. Proiectul de lege a fost conceput de deputatul Cătălin Teniţă (REPER) şi depus împreună cu deputata Diana Stoica (USR) în 2021. „Nu mai este vorba doar despre minori. Vorbim despre toţi condamnaţii, abuzatori de minori sau traficanţi de persoane, violatori, corupţi si alte soiuri de penali. Este de datoria noastră să nu mai permitem infractorilor să ajungă să conducă şi să ia decizii pentru români, fie că vorbim despre comunităţi locale sau Parlament. A fost nevoie să vină legea să spună că nu e normal aşa ceva! Le mulţumesc tuturor colegilor din societatea civilă, mai precis celor de la Salvaţi Copiii, care au pus pe masă propunerea privind interzicerea accesului în alegeri a celor condamnaţi pentru infracţiuni împotriva copiilor, tuturor celorlalte ONG-uri implicate în tema «Fără penali în funcţii publice», tuturor cetăţenilor care s-au implicat direct şi indirect şi care se vor implica în societate şi în continuare!”, a declarat deputatul Cătălin Teniţă în plenul Camerei Deputaţilor, potrivit sursei citate. El a adăugat că a iniţiat acest proiect prin care copiii să fie protejaţi. „Am pornit de la o lege cu care să protejăm copiii, în condiţiile în care numărul condamnărilor indică faptul că în România, cel puţin un copil din cinci riscă să ajungă victimă a unui abuz sexual până la vârsta de 18 ani. Viol. Pornografie. Trafic. Vătămări corporale grave. Şi aşa mai departe. Faptul că alături de colegii deputaţi am extins şi adoptat această lege cu referire la toţi infractorii îmi spune că da, România caută să se vindece. Îmi doresc totodată să folosim această oportunitate ca să discutăm mult mai mult despre chestiunile legate de protecţia minorilor împotriva prădătorilor sexuali, în condiţiile în care avem trei noi cazuri sonore de abuzuri cu victime minore doar în ultimele zece zile, cazuri care riscă să fie băgate sub preş dacă nu ajung şi nu rămân în atenţia publicului”, a arătat deputatul Cătălin Teniţă.
Salvați Copiii salută adoptarea proiectului de legeSalvați Copiii salută adoptarea proiectului de lege „Fără prădători de copii pe buletinele de vot” de către Parlamentul României, care a fost modificat și extins la toate categoriile de infractori, proiect generat de propunerea legislativă inițială a organizației prin care persoanele care au comis infracțiuni împotriva vieții copiilor, viol, pornografie infantilă, trafic de copii, rele tratamente ori altele nu mai pot candida pentru funcții publice.
„Amintim că pe parcursul anului 2021, 15.925 de copii români au fost supuși unei forme de abuz, dintre care 1.561 cazuri de abuz fizic, 2.171 cazuri de abuz emoțional, în vreme ce în 1.349 de cazuri a fost vorba despre de abuz sexual; din totalitatea cazurilor semnalate, a fost demarată urmărirea penală pentru 1.990, potrivit celor mai recente date ale ANPDCA. Combaterea abuzului asupra copilului, în diferitele lui forme, rămâne una dintre mizele majore ale Organizației Salvați Copiii România”, a transmis organizația într-un comunicat de presă.