Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Început cu stângul pentru Dan Vîlceanu la Finanțe: ”Inflația nu e 5%. E estimarea BNR”

Your browser doesn't support HTML5 video.

În prima zi la noul său loc de muncă, ministrul Finanțelor Dan Vîlceanu, economist de meserie a început cu stângul.

El a susținut că inflația nu este 5 % și cifra ar fi doar o estimare a Băncii Naționale, fără să știe, se pare, că Institutul Național de Statistică a confirmat deja că prețurile au crescut cu acest procent în iulie.

Apoi a dat explicații despre afacerile familiei sale cu statul, dar și despre traseul său politic început la PSD.

La 24 de ani, Dan Vilceanu devenea licenţiat în economie. A urmat apoi cursuri de masterat şi chiar de doctorat în acelaşi domeniu, la Timişoara. Cu toate acestea, în prima zi ca Ministru al Finanţelor, inflaţia l-a pus în încurcătură.

Vîlceanu - Ministrul Finanţelor: ''Inflația nu e 5%, e estimarea BNR. Nu există creştere economică fără puseu inflaționist''.

Citește și
Dan Vîlceanu, TSD, PSD
Noul ministru al Finanțelor, Dan Vîlceanu, a avut o ”relație personală” cu Ponta și PSD

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, inflaţia chiar a fost în iulie de 5%, iar procentul nu este o estimare a Băncii Naţionale. Mai mult, au fost şi ani de creştere economică şi fără ''puseu inflaționist'', aşa cum susţine Dan Vîlceanu.

Dincolo de studiile economice, Dan Vilceanu a învăţat meserie în familie. A început să lucreze, la mai puţin de un an de când a terminat facultatea, la firma mamei sale, ca economist, iar în doi ani, şi-a deschis propria firmă, unde era şi director economic. În 2016, avea aceeaşi funcţie şi la firma mamei sale. Firma Elisabetei Vîlceanu a încheiat nu mai puţin de 19 contracte cu Complexul Energetic Oltenia.

Vilceanu: ''Toate contractele au fost câştigate prin licitaţie”.

Cariera politică şi-a început-o la PSD, când era student, iar din 2006 până în 2009, a şi condus filiala de tineret din Gorj. Ulterior, a trecut la Partidul democrat liberal, iar după fuziunea cu PNL a devenit şeful filialei din Gorj. În 2016, a câştigat şi primul mandat de deputat pe listele liberalilor, ocazie cu care s-a apropiat de premierul Florin Cîțu, proaspăt intrat şi el în politică.

Vîlceanu: ”Am văzut în această perioadă toți sfinții și îngerii din politica românească''.

La capitolul finanţe proprii, Dan Vilceanu spune că îi este suficient salariul de deputat, la care se adăuga o chirie pentru un imobil în Timişoara. Potrivit declaraţiei de avere, are titluri de stat de peste 700 de mii de lei, patru terenuri, trei imobile şi o maşină din 2011.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult