Nicușor Dan îi dă replica ministrului Finanțelor, care l-a acuzat că nu e bun gospodar
“Vreau să spun un lucru. Pe ceea ce înseamnă, şi asta este o noutate în execuţia bugetului Capitalei, în 10 decembrie, imediat ce vom primi cotele defalcate din impozitul pe venit, în 10 decembrie se va întâmpla prima oară ca Primăria Capitalei să plătească toţi banii pe care s-a angajat să îi plătească prin buget, adică 950 de milioane. În acel moment, 10 decembrie, nu vom mai avea datorii ale Primăriei Bucureşti către Termoenergetica. Şi, de asemenea o noutate, în sfârşit se plătesc cei 950 de milioane de lei subvenţie integral, ceea ce nu s-a întâmplat în ultimii ani. Au fost ani în care s-au plătit 500 de milioane, 600 de milioane, şi de acolo toate problemele cu care ne confruntăm noi azi. Începând de la 1 ianuarie, însă, situaţia se schimbă, pentru că factura lunară pe care noi v-a trebui să o plătim nu o să mai fie de nivelul 120-130 de milioane, o să fie de nivelul 250 de milioane", a transmis edilul, într-o conferință de presă.
El a mai spus că primește de la Guvern în fiecare lună între 300 şi 350 de milioane, dar că subvenţia la transportul public este cam 100 de milioane, "deci numai aceste două subvenţii ar depăşi banii pe care îi primim de la Guvern".
"De aceea, este important ca noi în cursul lunii decembrie, împreună cu Guvernul, să avem o predictibilitate a sumelor pe care le vom primi ca ajutor de la Guvern pentru subvenţionarea căldurii”, a mai spus Nicușor Dan.
Replica vine după ce ministrul Finanțelor a spus, după ședința de Guvern, trebuie să existe o discuţie foarte serioasă cu primarul general Nicuşor Dan despre sumele care vor fi alocate către Primăria Capitalei pentru subvenţia la căldură.
“Trebuie să ne vedem foarte serios cu Nicușor Dan. Primăria Capitalei să știți că are bani, un primar gospodar rezolva problema. E ușor să spui să dăm bani. Aici nu e intre ministerul Finanțelor și primarul Capitalei. Sunt bucureștean și trăiesc aceeași dramă pentru că cineva nu e gospodar, n-are bani. (...) Primarul general trebuie să înțeleagă că banii de la bugetul de stat vin, dar nu penru a sta în conturi, ci pentru oameni. (...) Primăria Capitalei e cea mai bogată din țară. Trebuie să vedem ce s-a făcut cu banii. Bani sunt. De ce acumulează mereu datorii?”, a spus ministrul.