Nicolae Hurduc a depus luni jurământul pentru preluarea Ministerului Cercetării
Profesorul universitar Nicolae Hurduc a fost propus, joia trecută, ministru al Cercetării, în urma unui anunț făcut de premierul Viorica Dăncilă.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul de numire a lui Nicolae Hurduc în funcţia de ministru al Cercetării şi Inovării.
"Am prezentat Biroului Permanent Naţional propunerea pentru ministrul Cercetării. Este vorba de dl Nicolae Hurduc, profesor în cadrul Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi - Facultatea de inginerie chimică şi protecţia mediului. Am trimis deja către dl preşedinte Iohannis propunerea, aşteptăm să vedem dacă dl preşedinte va fi de acord cu această propunere", a declarat Viorica Dăncilă, joi, la finalul BPN al PSD.
Întrebată ce îl recomandă pe profesorul universitar Nicolae Hurduc să fie ministru al Cercetării, premierul a răspuns: "Are o carieră vastă, are foarte multe lucrări, este un om care a dovedit de-a lungul carierei sale mult profesionalism, un CV foarte bun, un bun comunicator, un om care este implicat în absorbţia fondurilor europene şi acest lucru este foarte important pentru Ministerul Cercetării".
Prof. univ. dr. ing. Nicolae Hurduc este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai reputaţi cercetători români în domeniul chimiei macromoleculare, având peste 150 de articole ISI publicate în reviste de specialitate, potrivit Agerpres.
Acesta predă la Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi din 2001, desfăşurându-şi activitatea în cadrul Departamentului de Polimeri naturali şi sintetici al Facultăţii de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului de la TUIASI.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!
Sursa: StirilePROTV
Etichete: klaus iohannis , ministru , cercetare , Nicolae Hurduc
Dată publicare: 29-10-2018 13:17