Nicolae Ciucă: În momentul în care Republica Moldova va deveni membru cu drepturi depline al UE, atunci vom fi uniţi în UE
Întrebat dacă PNL susţine posibilitatea reunificării României cu Basarabia, Nicolae Ciucă s-a referit la o unire sub umbrela Uniunii Europene.
„Am discutat cu autorităţile din Republica Moldova, începând cu doamna preşedinte, cu preşedintele Parlamentului, iată am avut mai înainte cu primarii de dreapta din Republica Moldova şi am discutat toate aceste aspecte care vizează drumul european al Republicii Moldova. Împreună, în momentul în care Republica Moldova va deveni membru cu drepturi depline al UE, atunci vom fi cu adevărat uniţi în Uniunea Europeană. Sunt eforturi pe care le fac autorităţile de la Chişinău, sunt eforturi pe care le fac autorităţile de la Bucureşti, sunt eforturi pe care le fac ţările membre UE care sprijină acest demers al Republicii Moldova şi în perioada următoare trebuie să ne concentrăm atenţia asupra tuturor acestor etape pe care trebuie să le parcurgem. Noi am oferit tot ceea ce înseamnă sprijinul tehnic, expertiza pentru ca drumul acesta să fie cât mai coerent şi mai corect cu putinţă”, a declarat Nicolae Ciucă.
De asemenea, Nicolae Ciucă a fost întrebat cum apreciază evoluţiile Republicii Moldova privind aderarea la UE, el răspunzând că în discuţiile cu autorităţile de la Chişinău a trecut în revistă eforturile făcute de România pentru aderarea la UE.
„Tocmai am trecut în revistă istoricul acestor etape pentru România, care la vremea respectivă au durat aproximativ patru ani, din momentul în care ne-am exprimat această opţiune, de la dobândirea statutului de candidat, până la deschiderea negocierilor şi iacătă, există premise ca până în perioada următoare, în această vară, să avem şi o a treia etapă îndeplinită. A trecut aproape un an şi jumătate. Statutul de candidat la finele lui 2022, începerea negocierilor la începutul acestui an, la jumătatea acestui an, iată, cea de-a treia etapă. Ca atare, apreciez că este o dinamică bună pentru procesul de integrare şi cu cât există mai multă decizie şi mai mult sprijin al cetăţenilor Republicii Moldova. Este necesar ca cetăţenii din Republica Moldova să creadă în acest proces fiindcă beneficiile pe care noi le-am avut şi pe care le împărtăşim cu autorităţile şi cetăţenii din Republica Moldova sunt determinante în urmarea acestui proces. De exemplu, spuneam mai devreme că, din momentul procesului de aderare, până la dobândirea statutului de membru PIB-ul României a crescut de trei ori. În această perioadă de preaderare avem nevoie să asigurăm elementele acestea de detaliu şi de specificitate pentru a se putea beneficia de fondurile de preaderare pentru ca cetăţenii Republicii Moldova să vadă beneficiile statutului de membru al UE”, a spus Ciucă.
Sursa: News.ro
Etichete: uniunea europeana , Republica Moldova , PNL , nicolae ciuca
Dată publicare: 02-03-2024 19:26