Nicolae Ciucă, despre raportul privind aderarea României la Schengen: ”Este foarte pozitiv”
Cu toate acestea, el a precizat că sunt ”unele probleme care trebuie clarificate în relaţia bilaterală cu Olanda”.
Din acest motiv, ministrul de Interne, Lucian Bode, a transmis o scrisoare omologului său din această ţară pentru o misiune suplimentară în privinţa Schengen.
”Au fost întreprinse demersuri şi am arătat deschidere faţă de punerea la dispoziţie a tuturor elementelor care sunt necesare pentru a fi finalizate aceste clarificări. A fost transmisă o scrisoare de invitare la adresa ministrului de Interne olandez, astfel încât o comisie, o delegaţie care vrea să vină să-și clarifice subiectele încă neelucidate, să vină în țara noastră și să poată să vadă la fața locului tot ce s-a întreprins. Și am convingerea că toate aceste chestiuni vor fi rezolvate în timp oportun”, a spus premierul.
Pe de altă parte, potrivit șefului Guvernului, rezultatele comisiei de evaluare sunt "cât se poate de pozitive".
"Asigură continuarea cadrului de evaluare şi discuţii în vederea clarificării oricărei probleme la nivelul oricărui stat membru Schengen, astfel încât atunci când va fi luată decizia în Consiliul JAI să putem să avem susţinerea pe baza meritului de care ţara noastră trebuie să se bucure, merit care trebuie să-i fie recunoscut pentru tot ceea ce a realizat astfel încât să îndeplinească toate cerinţele acquis-ului Schengen", a afirmat prim-ministrul, potrivit Agerpres.
Raportul privind aderarea României la Schengen nu este încă public
Şeful Executivului a menţionat că nu a citit raportul privind aderarea României la Schengen deoarece acesta nu este public, dar a primit informaţiile de la reprezentanţii României care au participat la analiza acestuia.
"Raportul este unul foarte pozitiv, primind aprecierile de la toţi cei care au participat la această activitate. Este o dovadă a faptului că România a făcut ceea ce trebuie astfel încât să îndeplinească standardele şi condiţiile acquis-ului Schengen şi, pentru că am spus-o şi am să o repet, acest demers nu se va opri la momentul în care vom primi aprobarea să intrăm în spaţiul Schengen, va trebui să continue şi suntem pregătiţi tocmai din acest motiv să probăm prin ceea ce am realizat şi prin ceea ce suntem pregătiţi să facem în continuare pentru a fi cu adevărat membri Schengen. Am demonstrat că suntem în măsură să protejăm graniţele externe ale UE, am făcut-o şi înainte de începerea conflictului, după începerea conflictului şi mai abitir şi provocarea, presiunea pe întreg serviciul de graniţă a fost una cât se poate de complexă şi dinamică şi iată-ne astăzi că, după atâta timp, putem să ieşim şi să spunem fără niciun fel de reţinere că România are şi personalul şi dotarea tehnică şi procedurile în conformitate cu standardele cerute, astfel încât să devină membru Schengen", a explicat Ciucă.
Sursa: Pro TV, Agerpres
Etichete: romania , Olanda , nicolae ciuca , Schengen
Dată publicare: 27-10-2022 14:34